Al nouălea psalm-sonet la îndimineţirea luncii… - Ion Pachia-Tatomirescu

…de cobalt, în Dacia, Grădina lui Dumnezeu (:)
Da,-n Zalmoxianism, voi credeţi încă –
e Creştinismul vostru Cosmic, purul…!
Celestului azur i-aţi dat conturul
de şapte mii de ani – vreme adâncă...!

Totuşi, priviţi-vă-adevărul, durul :
toţi dracii dezbinării-n voi mănâncă,
rod inimile slabe de la stâncă,
vă dau la hoţi şi aur, şi azurul...!

Din geometria muncii, doar albina
sub jurământ zalmoxian se vede :
de-aici, re-nvăţaţi ce-i disciplina ;

nu fiţi ca droaia junglei de bipede,
gândiţi-vă prezentul, luaţi-i splina
ce-n viitor, cu steagul, se repède...!
30 Cuptor 1998 / 21 I 2002.

Adăugat de: Donares

vezi mai multe poezii de: Ion Pachia-Tatomirescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

«Al nouălea psalm-sonet la îndimineţirea luncii de cobalt în Dacia, Grădina lui Dumnezeu», mai întȃi, văzut-a lumina literei de tipar în volumul lui Ion Pachia-Tatomirescu, «Ultimele poeme hadronice» (Timişoara, Editura Aethicus, ISBN 973-85261-1-6, 2002, p. 59), apoi în antologia pachian-tatomireşteană de poeme, «Compostorul de nori» (Timişoara, Editura Aethicus, ISBN 973-85261-5-9, 2004, p. 278 sq.), fiind reîncredințat tiparului şi în volumul «Sonetele luncii de cobalt», (Timişoara, Waldpress [ISBN 978-606-614-280-9], 2021, p. 37).
Donares
miercuri, 19 octombrie 2022