Moartea Mariei - Ion C. Pena

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Şi, cald, culese sufletul Mariei.

Odihna veşnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
N-o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune vara-n chiotoare.

Cinci oameni vor veni după-amiază
Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.

Dar, pân-la urmă, rece va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna măritată;
Isuse-nalte, nobile stăpâne,
De ce chemaşi, la tine, mândra fată?

(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie
1938

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ion C. Pena



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.