Ursul - Ioanid Romanescu

Tâmpit de dans, cu părul încleiat şi duhnind
de toate scursorile,
ursul visează la Ursula.

Cu gesturi de copil în alintare,
cu toate patru labele îmbrăţişează lanţul
atât de tare-ncât de n-ar fi orb
ai crede că acum orbirea şi-ar dori-o.

Preabunule Universal Stăpân,
fericită ideea de a lăsa ursul
să doarmă cu lanţul său.

Priveşte-amorul lui devstatator
cum de pe labe de pe bot şi de pe burtă
bucăţi de carne îi rămân pe lanţul îngheţat,
priveşte animalul iubind în forţă
cu toată forţa ce i s-a luat.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ioanid Romanescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.