Pe cale de a se împlini sunt trecătorul
şi carnea,
când spusele mele încep să curgă şi noaptea
se lasă ca o cărare desprinsă de văz.
Clătinându-se, deasupra, goana ei nu seamănă
cu nimeni.
Legile jocului le încercăm după un timp lung,
îngrozitor de obosiţi.
Eu îţi pun o pagină proaspătă în mâini
şi-i aerul curat
cum nu s-a mai întâmplat vreodată.
În sălile mari, bărbaţii se plictisesc citind –
se înfig în scorburi,
în ciuda rănii de veacuri.
Statuile cailor se dezlegară
şi acoperiră rândurile pentru tine.
Nişte ploi ajunseră muncile de primăvară
din urmă şi-o obişnuinţă binecrescută sunt.
Nu mă mai încape aerul.
Se împrăştie prin mine ceea ce alţii hotărât-au.
Alţii vor începe contemplarea,
încheind acest cânt.
Distribuie: