Cu binecuvântări false, cu bunătate de
gheaţă, vă uitaţi la simpli trecători în
viaţă, vă dau bineţe cu gând de ură
şi ciudă. Voi iubiţi pe cineva? voi simţiţi
compasiunea, suferinţa?
Piatră este inima voastră, aripile de rocă
dură mă biciuie, sacrul a pierit ucis
de zâmbetul unei Messaline prea lăudate.
Strig către ajutor, răspunde cineva? Nu!
este o tăcere vinovată în ochii orbi
ai voştrii, nu iubiţi decât Tiranul,
nu şi pe ai... ah ce durere simt, pieptul
este zdrobit de pasiune, nu pot renunţa
la celest, vreau să ard răul în jurul meu
şi ofranda să o dăruiesc unui om.
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Detalii poezie:
Distribuie pe: