O nuntă - Grigore Alexandrescu

Sunt câţiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării şi vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniştit şi niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmaşii ţării ar fi ştiut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreşit cu oarece obrăznicie, la care paşnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupaţie: traiul ostăşesc face pe om răbdător şi exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor şi schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relaţii prieteneşti, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieţi! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de nişte obiceiuri ţărăneşti ce am avut prilej a cunoaşte în cursul strălucitei mele cariere ostăşeşti; obiceiuri cu atât mai curioase cu cît originea lor e mai necunoscută.

Acestea erau, după cât îmi aduc aminte, în judeţul Râmnicul Sărat, într-un sat numit Râmniceni. Subcârmuitorul locului, om vesel şi deştept, mă invită să merg la o nuntă ce se făcea în vecinătate: propoziţia nu-mi păru de refuzat, şi peste puţin norociţii nuntaşi văzură sosind o trăsură ocolită de dorobanţi care făcea să se ridice de departe căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate.

În ceasul când sosirăm, adunarea se dispoza a merge la biserică spre săvârşirea cununiilor. Un car cu patru boi şi acoperit cu procoave sta gata pentru mireasă, care se şi sui într-însul, însoţită de câteva bătrâne, mume, nune sau soacre, şi îmbrăcată cu trei malotele, lux ce mărturisea în favorul stării părinţilor, dar care nu-mi pricinui mai puţină mirare, căci ne aflam în luna lui iulie şi căldura era grozavă. Oricum va fi, mireasa se sui în car, după cum vă spusei, şi plecă precedată, urmată şi ocolită de cavalerii satului călări, împodobiţi cu flori, înarmaţi cu pistoale.

Aici poate aşteptaţi să desfăşor înaintea dumneavoastră pateticul romanţ al acestei căsătorii, sau să vă descriu frumuseţea miresei, eleganţa taliei, colora părului, strălucirea ochilor şi altele după obiceiul nuveliştilor. Dar pentru cel dintâi punct vă arăt cu mâhnire că nici o luptă de patimi, nici o scenă tragică nu a însemnat istoria acestei perechi: se zice numai că potriviţi întru toate ei se uneau cu mulţumire; că deşi mai-nainte cântăreţul bisericii şi văcarul satului arătaseră oarecare pretenţii asupra inimii ce acum se lega pentru totdeauna, dar greutatea braţului delicatei copile le lăsase semne neşterse de antipatia sa.

Cât pentru frumuseţile miresei, vă mărturisesc că hotărârea mea era să vi le descriu cu de amănuntul; dar fatalitatea, care pune adesea stavile la execuţia celor mai nevinovate planuri, mă opreşte de a vă mulţumi, căci mireasa, afară de celelalte podoabe, purta pe cap un lung şal de pânză ce i se pogora până la picioare.

Statornic în dorinţa de a vedea figura acelei femei, o urmai la biserică cu mulţimea nuntaşilor şi mă aşezai lângă dânsa, căci am avut totdeauna o slăbiciune deosebită pentru mirese — se înţelege, pentru ale altora — din ziua de când se numesc femei şi până când încetează de a merita acest nume. Dar formalităţile religioase se săvârşiră, şi pâinea cu vinul sfânt fură gustate de mireasă sub statornicul ei voal. Când zic gustate, va să zică mâncate şi băute cu desăvârşire, paharul ce era ca de o litră nemaicuprinzând în urma acestei operaţii nici o picătură de vin.

Mâhnit de neplăcutul rezultat al cercărilor mele, mă întorsei cu nunta la casa socrului, unde se începură în bătătura gunoioasă danţurile şi hora. Orchestra nu era numeroasă: doi lăutari trenţăroşi alergau împrejurul cercului, cântând la urechea fiecărui dănţuitor: operaţie ce era, după cum pricepui, o mare cinste pentru acela în favorul căruia se făcea; pentru că toţi ceilalţi cavaleri se păreau a privi cu un fel de gelozie pe alesul ascultător, parcă ei ar fi fost la o mie de paşi departe de dânsul.

După ce mireasa întoarse de câteva ori danţul, două bătrâne se apropiară de dânsa şi, luând-o fiecare de câte o mână, o duseră spre uşa casei. Aci ea se opri şi, punând mâinile amândouă pe pragul de sus, stătu nemişcată. Peste puţin, un glas bărbătesc se auzi înăuntrul casei zicând: „Intră". Dar mireasa răspunse cu multă filozofie: „Nu intru până când nu îmi vei spune ce-mi dai". „Îţi dau — adăugă glasul din casă — o pereche de boi, o vacă cu lapte şi zece oi". Se vede că darurile făgăduite nu se părură îndestule înţeleptei mirese, căci nu se grăbi nicicum a schimba poziţia ce luase. Dar acela care încercase mijloacele amăgitoare ale făgăduielilor, văzând că prin acestea nu izbuteşte, se arătă îndată ţinând în mână un frâu şi un căpăstru, simboluri magice ale supunerii, şi cu cea mai desăvârşită eleganţă le puse de gâtul miresei, apoi o trase înăuntru, fără a mai adăuga nimic la darurile sale.

Acum nunta era săvârşită şi masa întinsă pentru cei chemaţi. Ce s-a mai urmat după aceea nu ştiu: îmi place numai a crede, pentru cinstea neamului omenesc, că femeia era frumoasă, şi atât mai frumoasă cu cât am văzut-o mai învelită. Nădăjduiesc că ginerele, de nu va fi fost un dobitoc mare, trebuie să-i fi ridicat în mai multe rânduri voalul şi să fi prelungit plăcerea lunii de miere, până când arendaşul trebuie să fi venit, înarmat cu dorobanţul domnului subcârmuitor, a-i aduce aminte nişte vechi datorii ce negreşit nu era dator.

vezi mai multe texte de: Grigore Alexandrescu