Copii fiind ne duceam cu droaia într-un loc ascuns - Ghenadie Nicu

copii fiind ne duceam cu droaia într-un loc ascuns
pe unde trecuse pangolinul în straiele lui de popă
şi stăteam înfioraţi ca nişte potârnichi.
că zicea unul acuşi o să plouă
şi din gaura aceea o vezi
vor deborda furnici multicolore

asta era într-un an imposibil de reprezentat
cînd istoria curgea galben şi arbitrar
peste şesul falangelor desperecheate

dar acuma sînt bătrîn măi tată
seara mă bag sub un morman de cîrpe
fac ce fac
şi într-o clipită sînt pe Casiopeea
să amiros naiadele

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ghenadie Nicu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.