Conform unor tristeţi exuberante - Ghenadie Nicu

conform unor tristeţi exuberante
patinam ca un dexter printre valorile limpidităţii
într-un elan bîntuit de striaţii diverse
îndărătul cărora se ghicea zîmbetul malefic
al unui anotimp de vacanţă

iată ziceam către calfă
îţi dau un ochean
şi mergi cu el de adună frunzele de prin gări
mergi spre miază-zi şi fii atent
să nu ţi se despice vreo cută
ca azi dimineaţă
cînd te-am extras din bolovanul ăla sidefiu
pe care se purica o cinteză

şi la adresa nr. 3556/121 din 13
să referi că zilnic în reminiscenţa mea cu chelii şi danturi
(aia din spatele casei
unde dorm eboşele mucilaginoase
printre ouă stinghere şi cărţi în chiriliţă)
zilnic acolo se adună fanii
bem şi ne pretăm mă-nţelegi

eu am să rămîn aici că mi-i teamă să umblu
fac dîre de propoziţii după mine
şi ce-o zice lumea
etc. etc.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ghenadie Nicu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.