Rugăciune de poet - George Ţărnea

Fă-mi, Doamne, rost de-o axiomă
Mai rezistentă la purtat,
Să pot răzbi, din vomă-n vomă,
Cu optimismul prescurtat…

Că-i prea pe dos ce se întâmplă
În lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tâmplă
Dar cum pot, Doamne, să-mi asum

Nemăsurata lor lumină –
Care nu pare-a scăpăta –
Fără o diplomă divină
Semnată chiar de mâna ta.

De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne,
A tot ce-i încă mărginit,
După uitare, cum rămâne
Cu partea mea de infinit?

București 1996

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Ţărnea








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag, Dănuța :)
Adina Speranta
vineri, 30 martie 2018



"După uitare, cum rămâne
Cu partea mea de infinit?".... superb !!!

multumesc de postari.
danab
miercuri, 21 martie 2018