Celor amuțiți - Georg Trakl

O, nebunia marelui oraș, căci seara
Lângă zidurile negre copaci handicapați se holbează,
Din mască de arginți spiritul răului privește;
Lumină cu magnetica ostatică izgonește pietrificata noapte.
O, scufundatul dangăt al clopotelor de seară.

Curvă, ce-n averse de gheață un copil mort naște.
Turbat biciuie mânia Domnului fruntea obsedatului,
Epidemie violetă, foame, zdrobește verdele ochi.
O, râsul oribil al aurului.

Dar liniște sângerează-n întunecate mute grote umane,
Adaugă din metale dure capul ispășit.

Analiza literară a traducătorului

Poezia urbană este considerată una dintre domeniile caracteristice expresionismului. Cu toate acestea, fenomenul este mai vechi, naturalismul a preluat deja motivul orașului, pentru a menționa doar puținul cunoscut Julius Hart cu textul său „Berlin" din 1889. Dar, de asemenea, în contracurentul naturalismului, subiectul se găsește și la Hugo von Hofmannstahl în „Vezi orașul" din 1890.
Principalele motive ale orașului în expresionism sunt fabricile, zgomotul, lumina electrică, prostituția, sărăcia, bolile. Acestea le putem ușor găsi în textul lui Trakl. La prima vedere, însă, irită imaginea "„dangătul clopotelor de seară". O imagine care pare să aparțină unei alte zone. Dar se poate găsi și în „Dumnezeul orașului" al lui Georg Heym (1910), în versul „Clopotul bisericii în număr extraordinar / Se clatină pe marea turnurilor negre".
La Trakl, sunetul clopotelor este „scufundat" - ca și cum ar fi aparținut unei alte zone, unde noaptea a rămas și astfel și perioadele de tranziție, cum ar fi seara „clopotelor de seară". Căci noaptea este „reprimată" în poemul lui Trakl, „Lumină cu magnetica ostatică". Ne putem gândi în mod concret aici la lumina electrică. În 1902, primele șase lămpi cu arc voltaic au fost instalate la Viena. Textul l-a început, probabil, în noiembrie 1913, la Viena, sau ulterior la Innsbruck.
Prima strofă rămâne aproape de experiențele contemporane concrete din viața orașului, cu iluminare electrică emergentă, cu ziduri întunecate și vegetație avariată („copaci handicapați"). Cu toate acestea, acest lucru nu captează o mare parte din poezie. Ce ar trebui să facem cu imaginea centrală „Din mască de arginți spiritul răului privește"? La Georg Heym, în „Demonii Orașelor", există versul „Lunii albe îi atârnă ca o larvă neagră". Dar nicăieri altundeva la Trakl nu găsim luna ca imagine a răului. Se pare că în asonanțele „zidurile negre" și „mască de arginți" găsim spiritul răului în pereți și copaci bolnavi, o imagine distorsionată a grădinii paradisului, orașul cu promisiunile sale fiind o fraudă.
În cea de-a doua strofă, frauda devine concretă: nașterea, promisiunea unui nou început, inocența și începutul sunt pictate în culorile cele mai întunecate. Mama este o curvă, copilul mort. „Dumnezeu" apare ca „turbat ", omologul său este „obsedat", nu este chemat un nou legământ de vindecare după expulzarea din grădina Paradisului, ci continuarea vinovăției și a pedepselor, un legământ de furie. „epidemia" și „foamea" se confruntă cu „râsul oribil al aurului", distrugând sărăcia bogăției - ceea ce nu face pe nimeni fericit.
Acel „dar" ridică forța celei de a treia strofă și contra-discursul câștigă în greutate, concentrându-se pe două versuri scurte cu o imagine „contra-ridicată” spontan. Speranța dă „mute grote umane", care arhaizează condiția umană, împotriva zgomotului „marelui oraș" și a societății sale în „întunecate mute grote". Aici mântuirea este posibilă printr-un „cap ispășit" din „metale dure”. Ceea ce ar putea însemna, totuși, rămâne ascuns. Ultimul vers lasă loc disconfortului. „Capul ispășit" înseamnă un lider uman brutal, „asemănător unui metal"? Este vorba despre o retragere în obiectivitatea inacceptabilă la rece?
Pe de altă parte, primul vers, semantic mai degrabă, ca o completare la versul al doilea al acestei strofe, vorbește de „sânge", „metal", încă / mut (pasiv), „întuneric" pentru a „răscumpăra". Georg Heym vorbește în „Dumnezeul orașului" despre „burta roșie" a lui Baal1 lăsând umanitatea în „nebunie orașului". Este de asemenea posibilă o referire la „Torquato Tasso”2 drama în versuri a lui Goethe, care a spus: „Și când omul amuțește în chinul său, / m-a lăsat un Dumnezeu să spun cum sufăr".

Christian W. Schenk

NOTE

1 BAAL – denumirea unor zei vest-semitici semnificând stăpân, proprietar, domn sau soț. În mitologia canaanită Baal este zeul ploilor, al furtunilor, al munților, al vânturilor, al vieții.
2 TORQUATO TASSO (1544 – 1595) – poet italian din secolul 16, celebru pentru poemul său „Ierusalimul eliberat” în care descrie, într-o versiune imaginativă, lupta dintre cruciați și sarazini și sfîrșitul primei cruciade din timpul asediului asupra Ierusalimului.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Georg Trakl