Ea e azi, e ieri,
de mîine încerc iarăşi să fie de ieri, de azi,
ea e fereastra ei cu muşcate, ea e muşcata cu fereastra ei,
ea se închide de cîte ori vine ziua,
şi uneori ziua vine de mai multe ori pe zi,
uneori nici nu mai pleacă
chiar dacă au trecut mai multe nopţi deodată
mai multe nopţi deodată vin,
doar dimineaţa se deschide şi atunci e duminică,
aprinde candela
şi deodată Dumnezeu e în casă, e afară, e peste tot,
degetele ei prind flacăra şi flacăra îi intră sub piele,
acolo arde mocnit toată săptămîna,
de ieri, de azi,
de mîine încerc iarăşi să o fac să fie de ieri,
de alaltăieri,
cînd avea ochii firmituri de cer
prin care intram şi era bine,
muşcatele înfloreau,
Dumnezeu era fericit.
2.
Dumnezeu este fericit numai cînd ea este fericită,
Dumnezeu este trist cînd ea este tristă,
flacăra de sub pielea ei se face stea imensă pe un cer mic
de după care nu se mai vede
ziua de mîine,
nici ziua de ieri nu se lasă văzută,
devine jivină pe un cîmp deschis
care brusc se închide sub ochii ei
şi acolo nu mai pot vedea nimic,
nici măcar ziua de azi,
dar de joi,
poate de vineri
va veni sîmbăta aceea din care se naşte ziua pe care
n-o putem încă numi,
pentru că Dumnezeu stă prin biserici
şi se uită la noi, iar
cînd lumea e tristă nu devine bufonul ei,
n-o face să rîdă,
deşi îi simt inima în inima mea gata să se dea de-a tumba
pe un cîmp înflorit,
dar încă e iarnă şi patul e rece ca o scîndură
din care nu va mai creşte nicio ramură.
3.
Eu cred că adevărul de azi va fi şi adevărul de mîine,
adevărul minciună nu se face,
cine a iubit ieri
nu poate urî azi,
fiecare zi are un ieri,
fiecare ieri are un mîine care e azi,
mîine va fi azi
şi azi va fi ieri,
eu cred că nimeni nu poate fi surd cînd aude,
dacă tac, înseamnă că nu vreau să se audă
mai departe de inima mea în care bate inima ei,
chiar dacă sîngele curge prin alte vene
care nu se fac rîuri prin care să curgă apa
prin care se spală rufele zilelor trecute
pentru a fi curate pentru zilele ce vin,
de partea cealaltă stă Dumnezeu
şi ne îndeamnă să rămînem de partea de unde se vede
atît de bine viaţa care are atîtea zile de ieri,
doar o singură zi de azi
şi habar n-are cîte zile de mîine.
4.
De acest lucru se ocupă ea, azi,
acest mîine venit mult prea repede,
cînd prin aer trec mii de fiinţe care-i şoptesc tot felul de gînduri,
nu de acele gînduri are nevoie muşcata să înflorească,
nici pielea ei în care se ascund flăcările nestinse
ale unui cîmp primăvara,
nimeni,
cînd Dumnezeu se uită în ochii ei,
ochii ei se uită la mine,
iar prin mine se văd milioane de gînduri făcute ciorchine
din care vom bea vinul adunat într-o cupă
pe care nu ne-o întinde nimeni
cu numele Xantipa,
iar raiul e în altă parte,
unde vom fi izgoniţi de aici,
azi, acest mîine venit mult prea repede.
5.
Ce se alege acum nu e praful de pe o tobă
lovită prin tîrg de mîini pline de tinichele,
e doar un norişor ce adastă în nările
celor ce cred că orice vreasc face flori
frumos mirositoare,
nu, ceva mai neadevărat am văzut pe gura
unui mut pe care-l ascultau
toate zilele unei săptămîni adunate în zeci de ani
tăvăliţi pe un şanţ
cînd cerul era senin şi prin el se vedea ca printr-o fereastră
la care nu înflorea nicio muşcată,
e doar zgomotul care se pierde fără ecou
şi ea ştie că nicio tristeţe nu intră noaptea în pat
pentru a o face fericită,
ea e azi
şi azi e mîine
numai dacă a fost ieri,
cînd ai tras storurile să poţi ieşi prin privire
oriunde doreşti în cer,
chiar dacă ceea ce se vede acum e ceaţa
care se destramă în jurul unui cîine rău
cînd se scutură de praf.
6.
La capătul zilei stă ostenită, şi cealaltă zi
la fel o va găsi, prin aerul dens, ocolită
de ceea ce ar merita să aibă
fără să facă vreun gest prin fereastră către cel
ce-i udă florile
şi în locul lor ea înfloreşte,
dar noaptea cine să o privescă plină de petale
cînd pleoape peste pleoape fac întunericul şi mai adînc,
doar zorii, dar sunt ai altei zile
care îşi cere drepturile ei, pentru că mîine
e o necunoscută pe care o trece în contul zilei de ieri,
cînd va fi fost să fie
în locul acela cineva care să-i spună
doar ceea ce vrea să audă,
doar două cuvinte care par a fi desprinse dintr-o stîncă
în care au trăit milenii la rînd
toţi îndrăgostiţii lumii
şi acum doar ecoul lor se simte pe buzele celui
care cînd e trist
Dumnezeu îl pedepseşte pentru mai mult timp.
7.
Dar nicio tăcere nu durează o veşnicie,
sunt zile cînd furtunile sparg ferestrele
şi zeci de petale ies în lume odată cu ea,
în urma ei ochii se fac cărare pe care
ea se întoarce, vîntul se opreşte brusc,
ferestrele se închid
iar muşcata îşi adună petalele
şi Dumnezeu e fericit,
iar cînd Dumnezeu e fericit,
niciun om de pe pămînt nu mai poate fi trist,
nici azi,
nici mîine,
chiar dacă ieri norul de praf a umplut cerul gurii lumii
cu tunete.
8.
Mîine va fi zi plină
Azi s-a umplut paharul întins de Xantipa
Raze din ochii lui Dumnezeu îţi ating ochii
Iar vor înflori ferestrele
Acum cînd rămîi să priveşti
Norul de praf aşezat pe toba pe care nu o mai atinge nimeni
Altfel de cum se ridica atunci cînd crengi
Rămuroase atingeau pielea sub care ardeau mii de flăcări.
Distribuie: