Cînd a murit el, a plouat printre razele soarelui de septembrie,
cînd a murit ea, a nins printre fuioarele de fum care urcau de pe coama casei
direct la cer în februarie,
eu am trăit mai departe şi după ce a murit el,
şi după ce a murit ea,
trăiesc şi acum,
razele soarelui m-au ars în via de la Coşula,
ploile m-au udat pe străzile Botoşanilor,
zăpezile mi-au clădit în oase reumatismul
care sună ca un xilofon
cînd le ating cu geluri luate de pe net la preţuri pipărate,
nu mai vorbesc de Crivăţ, că mă ia cu fiori,
însă despre primăveri, vă pot spune că sunt triste fără ei
care-mi dau semne prin florile caişilor
de cum se trec zăpezile şi printre brume
degetele lor au miros de gem de gutuie,
dar şi de Siberia,
dar şi de prescuri la fiecare sărbătoare din an timp de treizeci şi doi de ani,
cînd s-au întîlnit după atîta timp,
ea l-a întrebat, cu ce ţi-am greşit, Mitrule, de-ai plecat atît de devreme,
cum e aici, că te simt, dar nu te văd,
el a tăcut, aşa cum a tăcut toată viaţa lui de cincizeci şi cinci de ani,
să nu afle cumva vreo ureche că el leorbăie despre treaba urîtă
care se petrece acolo de unde ne-a venit nouă lumina,
ea l-a înţeles şi l-a strîns pe Dumnezeu în braţe,
care era plecat în altă parte,
să vadă dacă toate cîte au fost lăsate vraişte la Vamă,
de la plecarea lui,
de la plecarea ei,
sunt în regulă,
şi i-am spus, să mă mai lase un timp,
pentru că viaţa pentru mine abia acum începe,
a zîmbit cu gura mea
şi m-a lăsat în pacea pe care le-a aşezat-o în suflet,
lui şi ei.
Distribuie: