Refuzul - Franz Kafka

Când întâlnesc o fată frumoasă şi o rog: "Fii aşa de bună, vino cu mine", iar ea trece mai departe fără un cuvânt, fata vrea de fapt să spună:
"Nu eşti un duce cu nume răsunător, ori un american lat în umeri, cu o conformaţie de indian, cu ochi dispuşi orizontal, cu pielea mângâiată de aerul pajiştilor străbătute de râuri, n-ai făcut nici o călătorie până la Marile Lacuri, pe care nu ştiu unde să le caut, şi nu te-ai plimbat pe ele. Deci, te rog, spune-mi de ce să merg cu tine eu, o fată frumoasă?"
"Uiţi că nu ai la dispoziţie un automobil care să te legene pe străzi, hurducăindu-se prelung; nu văd nici domni cu haine strânse pe corp, care să te însoţească formând în spatele tău un semicerc perfect şi murmurându-ţi binecuvântarea lor; sânii-ţi sânt perfect aşezaţi în corset, dar această reţinere este compensată de libertatea coapselor şi a şoldurilor tale; porţi o rochie de taftă, plisată, la vederea căreia ne-am bucurat toţi, fără excepţie, toamna trecută; şi, totuşi, câteodată surâzi, iar zâmbetul tău este o primejdie trupească de moarte."
"Da, amândoi avem dreptate şi, pentru a nu deveni conştienţi în mod incontestabil de acest lucru, mai bine va merge, nu-i aşa? fiecare din noi, singur, acasă."

vezi mai multe texte de: Franz Kafka