XV6 Goștasb. Rostam se sfătui cu cei din neamul său - Firdousi

Rostam, pe de altă parte,-ajunse la seraiul său,
şi-l văzu Destan în starea-n care bravul se afla;
Zevare purcese-a plânge laolalt' cu Faramurz,
şi se mistuiră-n chinuri, doar privind acele răni;
Rudabe îşi smulse părul, faţa aspra-şi sfâşie
ascultându-i cum se vaită. Zevare se-apropie
şi-i slăbi, grea, cingătoarea;-l descotorosiră-n grab'
de pieptarul lui din pielea leopardului pestriţ,
şi-nţelepţii toţi din ţară se-aşezară-n jurul său.
Rostam porunci acelor care mai gândeau că pot
pe Rakş să-l tămăduiască să se-nfăţişeze lui.
Pletele Destan îşi smulse, dulce,-obrajii şi-i lipi
de-ale fiului său rane, glăsuind: „De când mă ştiu
în această lungă viaţă n-am văzut mai falnic fiu !"
Rostam îi răspunse : „Tată, plânsul tău la ce e bun?
Cerul a vroit aceasta să se-ntâmple în ăst fel.
Dar eu am în faţă lucruri şi mai grele de-mplinit,
care sufletul mi-l umplu cu dureri şi griji mai mari
decât rănile acestea ! Oricât m-aş ruga de mult
inima să i-o înduplec, inima-i ca un pietroi:
Esfandiar căuta-va să m-afunde-n umilinţi
prin cuvinte şi prin fapte pline de neruşinări.
Străbătut-am lumea-ntreagă, şi-nvăţat-am ce-i ştiut
şi ce e ţinut în taină, înşfăcat-am divul alb
de curea şi în ţărână l-am zvârlit ca pe un ram
de plop alb sau de mesteacăn — şi-acum înapoi am dat
dinaintea celui care-i vajnicul Esfandiar
şi din faţa celui care-i norocos în bătălii !
Tari săgeţi îmi străbătură nicovale; şi-ntâlnind
pavăza,-o găsiră slabă; dar săgeţile ţintind
în Esfandiar şi-armură-i, parc-aş fi lovit cu spini
cremenea Odinioară, când o piatră apucam,
mâna mea putea s-o sfarme ca pe-un castravete crud;
astăzi mâna înşfăcându-l de curea pe-Esfandiar,
el nici n-a băgat-o-n seamă. Când un crocodil zărea
paloşu-mi, fugea sub pietre; dar ăst paloş n-a străpuns
platoşele de pe pieptul lui Esfandiar, şi nici
faldurile de mătase fruntea lui învăluind.

Mulțumire i-aduc Celui-de-Sus pentru că a fost
noaptea-ntunecată foarte, si că-n bezna ceea grea
ochiu-i nu putea să vadă. De sub ghiara gadinei
am scăpat, dar mântuirea nu ştiu de-mi va folosi.
Când pe gânduri cad, alt mijloc văd că nu mai am decât
să mă salt pe Rakş şi mîine s-o pornesc încotrova,
până o să mi se piardă urma de Esfandiar;
şi dacă va-ncepe, aprig, să doboare căpăţâni
în Zabulistan, sfârşi-va prin a se scârbi de-omor,
chiar când setea de-a ucide va dura destul de mult."
„O, tu, fiule - îi zise Zal — cu judecată fii !
Cuvântarea ta sfârşind-o, mă ascultă-acum şi tu.
Mijloc de-a ieşi din toate este, în afară
de moarte, cu-altfel de ieşire. Ştiu ceva izbăvitor
pentru tine, deci primeşte-l ! Voi chema în ajutor
pasărea simorgh, şi dacă vrea să-mi fie călăuz,
ţara şi meleagul nostru neclintite-or rămânea;
dacă nu, într-o ruină patria ne-o va schimba
ăst Esfandiar ce-i mârşav şi nu face decât rău."

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.