5.2 Zohhack îl văzu în vis pe Fereidun - Firdousi

Când i-au mai rămas din viaţă încă patruzeci de ani,
iată Domnul ce-i trimise-n creştet, noaptea, când dormea,
colo-n patul din haremul şahilor lângă-Arnavaz:
el văzu cum din copacul cel domnesc deodată-n vis
odrăsliră trei războinici: doi în vârstă şi-ntre ei,
unul tânăr şi asemeni unui mândru chiparos,
chip de şah, şi cingătoare, şi la mers precum un prinţ
cumpănindu-şi buzduganul ghintuit c-un cap-de-bou.
Spre Zohhak veni să lupte şi-l izbi cu ghioaga-n cap;
şi-apoi tânărul războinic îi înfăşură-n curea
trupul, de la tălpi la creştet, şi de braţe îl legă
ca pe un pietroi, şi jugul băgă pe după cap
lui Zohhak. Sub munţi de-ocară şi de zbucium se zbătu
şi-asudă de-atâtea chinuri; pulbere-i zvârli pe cap,
şi spre Damavand purtându-l, după el îl târnui
val-vârtej zorind prin gloată... Cel bicisnic de Zohhack
se tot zvârcoli în somnu-i tremurând şi-apoi săltă
capul şi un răcnet scoase de se zguduiră toţi
cei o sută de pilaştri din seraiul adormit.

Lumea mai zăcea în noaptea, precum pana unui corb,
când din munţi zbucni lumina Soarelui, de ai fi zis
că din el se revărsară mii rubine prin azur.
De oriunde, pe-nţelepţii şi prevăzători mubezi,
şahul îi făcu să vină de prin depărtate ţări,
şi cu inima zdrobită visul crud li-l povesti.
Îi chemă şi-i strânse-olaltă şi-ajutorul li-l ceru,
să-i aline suferinţa care-n piept îi tot creştea.
Zise: „Daţi-ne îndată sfatul vostru şi-ndrumaţi
duhul nostru spre lumină !" Tainic el îi întrebă ,
spre-a-şi cunoaşte viitorul ce-l aşteaptă, bun sau rău:
„Cum sfîrşi-va veacul nostru? Oare, ale cui vor fi
toate-acestea: diademul, cingătoarea, mândrul tron?
Ne dezvăluiţi, voi, taina, ori de viaţă vă scăpaţi !"
Toţi mubezii îşi simţiră buza iască,-obrajii pali,
limba slobodă, şi-n inimi chinul cel sfâşietor.
Ei îşi ziseră: „Noi, dacă, viitorul i-arătăm,
duhul şi-l va da pe dată, şi e totuşi viaţa sa
minunatul lumii bine; dacă nu-i vom arăta
viitoru,-atunci vieţii va să-i spunem bun rămas !"
Astfel scursu-s-au trei zile şi nici unul nu-ndrăzni
vreo povaţă să rostească. În a patra zi Zohhak
crunt se-aprinse de mânie pe mubezi ce trebuiau
calea să-i călăuzească. Şahul îi ameninţă
că de vii i-atârnă-n ştreanguri, viitorul de nu-i spun.
Toţi mubezii îşi lăsară capetele-n jos, pălind;
inimile-aveau zdrobite, ochii-n lacrimi, sângerânzi.
Însă printre înţelepţii mari şi de prevederi plini,
fost-a unu-al cărui cuget treaz era, clarvăzător,
om cu vajnică purtare, înţelept şi priceput;
se numea Zirak şi-ntâiul era el printre mubezi;
inima-i încet se strânse dar nu teama-l stăpâni;
limba-şi dezlegă naintea lui Zohhak şi-i glăsui
„Scoate-ţi de prin căpăţână al înfumurării vânt,
nimeni nu-i născut de-o mumă decât pentru a muri.
Fost-au şahi şi mai nainte-ţi vrednici de-al puterii tron,
şi-au avut destule păsuri şi destule bucurii;
zilele lor lungi trecură şi-acum zac într-un mormânt.
Chiar de-ai fi tu meterezul cel care-i durat din fier,
Roata cerului de-asemeni te-o zdrobi şi vei pieri !
Va să-ţi moştenească tronul altul şi norocul tău
va să ţi-l răstoarne. Şahul numi-se-va Fereidun,
şi va stăpîni pămîntul, precum Cerul de măreţ !
N-a ieşit încă din sânul mamei sale, şi-ncă nu-i
vremea să te temi de dânsul, nu e vremea să suspini.
Cel vlăstar născut din mumă virtuoasă creşte-va
pom sortit să poarte roade; şi când fi-va un bărbat,
fruntea-i va atinge Luna, apoi o să ceară el
cingătoare şi coroană, tron şi diadem de şah.
Şi va fi statura-i zveltă, cum e naltul chiparos,
şi îşi va purta pe umăr buzduganul de oţel.
El te va trăzni cu ghioaga-nchipuind un cap-de-bou,
şi te va târâ în lanţuri, te va smulge din serai".
Întreabă Zohhak, mîrşavul: „De ce, oare, ne-ar lega?
Din ce pricină anume el ne va urâ-ntr-atât?"
Nenfricatul om îi zise: „Dacă minte-ai fi avut,
ai fi chibzuit din vreme, fără pricini, să faci rău;
chiar de mâna ta pieri-va tatăl său, şi-adânc rănit,
fiul te-o urî de moarte. şi se va găsi pe-atunci
o juncană preafrumoasă care doică îi va fi,
alăptindu-l pe stăpînul lumii dintru viitor.
Ea, de-asemenea, ucisă fi-va tot de mîna ta,
dar ca să-şi răzbune doica, el va prinde-un buzdugan
care va purta la capăt măciulia cap-de-bou".
Zohhak îşi plecă urechea ascultându-i vorbele,
dar se prăbuşi din tronu-i şi căzu într-un leşin.
De la tronul său puternic, grabnic cel mubed vestit
se şi-ndepărtă, de teamă să nu pață vrun necaz.
Când iar îşi veni în fire, şahul se urcă în tron
şi de-ndată puse-n lumea-ntreagă de-a se iscodi,
şi pe faţă şi în taină, urmele lui Fereidun;
nu avu nici pic de tihnă, şi nici foame, şi nici somn,
şi chiar lucitorul Soare-n ochii săi se înnegri.

Notă explicativă

Damavand, pisc vulcanic din muntii Alborz care
străjuie cu conu-i veșnic înzăpezit Teheranul.

În amintirea doicii sale, adică a vacii care l-a alăptat,
Fereidun a poruncit să i se toarne din oțel o măciulie
la buzdugan în formă de cap-de-bou.

Cronica Șahilor

traducerea George Dan

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Firdousi