Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Unde iedera-înalţă pe pereţi albi ramuri de un roşu ireal,
Şi aşteptă-acolo-n amurg, vei primi veşti curând.
Frunzele-ţi vor şopti despre ea, iar unele zburătăcite-n vânt,
Cuvinte-n zbor, te vor lovi, te vor arde ca un foc divin;
Dar, du-te, şi dacă-asculţi, ea te va chema cu glasul lin.
Du-te către poarta dinspre apus, Luke Havergal –
Luke Havergal.
Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit
Pentru a fisura noaptea din ochiul tău înnebunit;
Dar, unde beznele din vest se-adună rând pe rând,
Întunericul va pune capăt nopţii în curând:
Cu fiecare frunză care zboară, Domnul ni se dăruie, ucis –
Iar iadul nu se judecă în jumătăţi de paradis.
Nu, nu există zori pe cerurile dinspre răsărit –
Dinspre răsărit.
Am ieşit din mormânt să-ţi spun ce ai de făcut,
Să-alung de pe fruntea ta acea flacără, acel sărut
Care strălucind în valuri de lumină şi de fum
Te orbesc într-atât că nu mai vezi adevăratul drum.
Da, există-un singur drum spre locul unde-i ea,-n azururi,
Stâncos, dar unul pe care credinţa nu-l va pierde pururi.
Am ieşit din mormânt să-ţi spun ce-ai de făcut,
Ce-ai de făcut.
Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Cu frunze pe pereţi albiţi, frunze de un roşu ireal,
Du-te, căci vântul le sfâşie zi de zi,
Nu-încerca să desluşeşti cimilituri moarte, orice-ar fi –
Nici să le simţi continua cădere surdă, lipsită de ecou;
Ci, du-te, şi dacă mai crezi în ea, te va chema din nou.
Mai există poarta dinspre apus, Luke Havergal,
Luke Havergal.
Distribuie: