Dorurot - creaţii proprii

Va veni o zi, când mă voi topi,
ca un fulg grăbit, spre un cer sporit.
Va veni un ceas, când lacrimi pe-obraz,
îndoind perdeaua, mi-or topi lin neaua.

Am mutilat plămânii verzi ai lumii
Și-i franjurat al ei combinezon,
Cerescul soare crapă fața humii,
Certându-ne prin ochiuri de ozon.

Tu ești salcia de veghe peste râu-mi prea-n vâltoare,
Ori ești grija din oglinda ce-ți arăt zâmbind spre soare.
Aplecată,prea smerită nu cutezi a privi cerul,
Vrei să-mi faci curgerea lină, vrei să-i descâlcești misterul...

Perne moi, pline de vise,
V-aș așterne în cerdac
Și când stele-s aprinse
Să mă-mbăt de liliac.

Vâsleau cândva, pe-un ocean-mamă,
Corpusculi alegând atracții
Urmând a genelor programă
Spre ale viului creații.

Miroase a dulce fân cosit,
Și-i iz de clorofilă,
Iubito, vino la citit
Amorul câte-o filă.

Tu din ultima-Ți suflare
Giulgiu alb lași prin cireși,
Pui staminelor izvoare
Și gherghef de nectar țeși.

Au scris voința noastră zeii c-o peniță
Ce-ntunecă vederea cu risipiri de tuș,
Planeta noastră-i veșnic orbită muceniță,
Cerșind mereu canoane, cu palmele căuș.

Îmi răscolește luna
Sipetul cu-amintiri,
Visări adun cât duna,
Deșerte amăgiri...

Mă-nchin la tine, mamă!
Duioasa ta privire
Pășește lin din ramă,
Nu ești doar...amintire...