LECTURI PERPENDICULARE: Autoportret spre nemurire

(Octavian Paler, » Autoportret într-o oglindă spartă»)

Octavian Paler îşi descifrează destinul, descriindu-l: fiecare carte adăugând biografiei autorului un sens.Alt sens !
Uneori clipa este receptată în plin : ca o lovitură în plex !Alteori, se furişează ca un mânz troian al destinului, chiar în centrul citadelei sale interioare :

« Aşadar, ce am în urma mea? O biografie sau un destin? »

Se afirmă că orice destin, orice viaţă nu pot fi judecate decât din perspectiva, imparţială( ?), a morţii.

MOARTEA, JUDECĂTOR SUPREM ?

« Trecutul este pentru Don Quijote( a se citi : Octavian Paler- nota mea) o haină prea strâmtă, în care nu are cum să încapă ceea ce visează el. În schimb,în privinţa viitorului, nu-şi face griji, se lasă în voia valului, sigur că orice drum îl va duce la nemurire. »

Convins că BINELE se in/de/deduce din in/activitatea RĂULUI, AMBELE ENTITĂŢI FIIND APROAPE PARALELE, Octavian Paler lasă trecutul, trecutul său, să-şi facă propria politică. Deoarece, nu-i aşa, » e mai simplu să ignori ceea ce nu poţi să îndrepţi. E şi mai comod.»
Dar să nu ne grăbim cu verdictele! Să mai « admirăm » şi o altă pată de culoare, un alt ciob, însângerat de această dată de istoria noastră mai recentă :
« 21 decembrie 1989...Simţeam în mine o linişte mai puternică decât frica. În acele clipe, mi-a spus cineva mai târziu, fără să-şi dea seama că-mi făcea astfel un compliment, aveam o privire de nebun.«

După 20 de ani, autorul conchide abrupt :

«ALTFEL MI-AM IMAGINAT LIBERTATEA ! »

Costel Zăgan

Costel Zgan,
sâmbătă, 18 aprilie 2015