Cuvintele de acasă - Andrei Guțu

— Mamă, de ce spui mereu că trebuie să avem grijă de limba noastră? întrebă Mihai, așezat lângă Anna.
Anna zâmbi și îl privi câteva clipe înainte să-i răspundă.
— Pentru că, Mihai, limba nu este doar ceea ce vorbim. Este și ceea ce suntem.
— Dar dacă învățăm și alte limbi, ce este rău în asta?
— Nimic. Din contră, este bine să cunoști cât mai multe limbi. Fiecare limbă îți deschide o altă ușă către lume. Dar să nu uiți niciodată ușa prin care ai intrat tu prima dată în viață.
Mihai rămase puțin pe gânduri.
— Și care este ușa aceea?
Anna îi răspunse simplu:
— Limba în care ai auzit pentru prima dată „mamă”.
Băiatul zâmbi.
— Atât de important poate fi un singur cuvânt?
— Uneori, un singur cuvânt poate păstra o viață întreagă, spuse Anna. Când vei fi mai mare și vei ajunge departe de casă, poate într-o țară în care oamenii vorbesc altfel, vei înțelege. Poate vei auzi sute de cuvinte într-o zi, dar dacă cineva îți va spune „bună” în limba ta, inima ta va recunoaște acel cuvânt înaintea minții.
— De ce?
— Pentru că limba se învață nu doar cu mintea, ci și cu sufletul.
Mihai o privi curios.
— Dar dacă oamenii uită limba lor?
Anna oftă încet.
— Atunci uită, puțin câte puțin, și o parte din drumul lor. Nu înseamnă că uită totul deodată. Se întâmplă încet. Un cuvânt nu mai este folosit, apoi o expresie, apoi o poveste. Și, într-o zi, copilul nu mai înțelege ce îi spunea bunicul.
— Și ce putem face?
Anna îi puse mâna pe umăr.
— Să vorbim. Să citim. Să scriem. Să le spunem copiilor noștri poveștile pe care le-am primit de la părinții noștri. Și, mai ales, să nu ne fie rușine de limba noastră.
— Crezi că limba poate dispărea?
Anna privi pe fereastră, apoi se întoarse spre el.
— O limbă poate supraviețui multor lucruri, Mihai. Dar are nevoie de oameni care să o iubească. Limba nu trăiește doar în cărți. Trăiește în casa oamenilor, în conversațiile lor, în cântece, în rugăciuni și în cuvintele pe care le spun atunci când le este dor.
Mihai tăcu.
După câteva clipe, întrebă:
— Mamă, și dacă eu voi pleca departe?
Anna zâmbi trist.
— Poți pleca oriunde, copilul meu. Dar să iei cu tine și câteva cuvinte de acasă.
— Care?
Anna îi răspunse fără să stea pe gânduri:
— „Mamă”, „acasă”, „dor” și „iubire”.
Mihai zâmbi.
— Și dacă le uit?
Anna îl privi în ochi.
— Atunci întoarce-te la limba ta. Ea îți va aminti cine ești.

Acest dialog imaginar este dedicat Zilei Limbii Române!
Autor: Andrei GUȚU