am întins mâna și am scos din șifonier
o pereche de chiloți azurii
și i-am arătat și
am întrebat-o „ăștia-s ai tăi?”
și ea s-a uitat la ei și-a spus,
„nu, sunt ai unui câine.”
după aceea a plecat și de-atunci
n-am mai văzut-o. nu-i nici la locuința ei.
trec mereu și-i las bilețele lipite
pe ușă. când revin bilețelele-s tot acolo.
desprind Crucea Malteză
de la oglinda mașinii mele,
o leg de mânerul ușii ei c-un șiret de la pantofi,
mai las și un volum de poezii.
când mă întorc noaptea următoare toate-s acolo,
neatinse.
caut continuu pe străzi
cuirasatul ăla roșu ca vinul sau ca sângele
pe care-l conduce ea, cu bateria slabă,
cu portierele abia ținându-se-n balamale rupte.
conduc cercetând străzile
la doi-trei centimetri distanță de plâns,
jenat de sentimentalismul meu și
de posibilitatea de-a mă fi îndrăgostit.
un bătrân confuz conducând prin ploaie,
întrebându-se unde i s-a dus
norocul.
Distribuie: