Uneori, parcă sângele-mi iese din vine
Ca o undă de râu cu ritmate suspine.
Şi-l aud cum aleargă şi murmură tare,
În zadar mă ating, nicio rană n-apare.
Prin oraş, ca pe câmp el se scurge-n şuviţe,
Pietrele de pavaj par că sunt insuliţe,
Potolind setea mare a oricărei făpturi
Înroşind pretutindeni chipul mamei naturi.
Eu mereu am cerut vinuri amăgitoare
Ca s-adorm pentr-o zi teama ce mă domină;
Să am ochii mai clari şi urechea mai fină!
În iubire-am cătat un somn greu, de uitare;
O pernă cu ace pentru mine-i iubirea,
Cu femei reci să beau, asta îi e menirea!
Distribuie: