Domnişoara Bisturiu - Charles Baudelaire

Ajungând la marginea unui cartier mărginaş, sub luminile unei lămpi de gaz, simţii o mînă strecurându-mi-se încet pe sub braţ, şi auzii o voce spunându-mi la ureche: „Domnule, sunteţi medic?”
Mă uitai. Era o domnişoară trupeşă, cu ochi mari deschişi, uşor fardată, cu părul şi panglicile bonetei fluturând în vânt.
— Nu, nu sunt medic, lăsaţi-mă să trec.
— O! Ba da! Sunteţi medic, îmi dau bine seama. Veniţi cu mine. O să fiţi foarte mulţumit de mine, hai!
— Am să vin, fără îndoială; însă mai târziu, după medic, ce dracu!
— A! - făcu ea agăţată mai departe de braţul meu şi izbucnind în râs - sunteţi un medic farsor, am cunoscut mulţi de felul acesta. Veniţi.
Iubesc cu patimă taina, fiindcă nutresc veşnic nădejdea s-o lămuresc. Mă lăsai aşadar dus de această tovarăşă, ori mai degrabă de această enigmă neaşteptată.

vezi mai multe texte de: Charles Baudelaire