eu sunt înger.
mă scol tiptil, fără vreun sunet
în amurg de răsărit.
eu iubesc ziua de mâine
și iubesc fără efort
pe oricine care cântă,
pe oricine care-i mort.
eu sunt înger.
am două aripi
ce în ramuri se-ncâlcesc,
le întind din amorțire
ca să nu înțepenesc,
mă aprind în zbor, ca șoimul,
dar mă și cobor pe spate
ca o frunză veștejită
învârtită-n piruete
de o briză obosită.
eu sunt înger
și încerc să deslușesc
o întrebare
chinuitoare.
de ce oare oamenii toți
îl "slujesc" pe dumnezeu?
nu e tatăl nimănui.
nu e nici chiar tatăl meu.
"Tată-l nostru"-n sus și-n jos...
auzi la ei...
sunteți niște derbedei!
eu sunt înger
și mă plimb lent și desculț
îmbrăcat în negru tot,
căci țin doliu
de o eternitate
și jumătate,
aici, în vecinătate,
ascultând jale și ură,
și ieșindu-vă din gură
rugăciuni către nimic
așteptați să cadă, poate,
pace și prosperitate...
nu știu cum să vă explic
că abisul existenței
e în sus, nu e în jos!
și pe culmea-i sângeroasă
șade leneșul hristos...
Eu nu mai sunt înger...
eu nu mai sunt
fiul cel iubit.
Sunt o stea căzută-n mare
printre păsări călătoare
și-alte stele căzătoare.
eu am coarne de noroi,
prin păr am fulgi înghețați
și sunt numai un strigoi.
Iar spre raze de-asfințit
eu cânt râset de copil
dând în bucium putrezit.
în apus de lună nouă
eu iubesc ziua de mâine
și iubesc fără efort
pe oricine care cântă,
pe oricine care-i mort.
iar când dau de adevărul
că eu înger nu am fost,
mă avânt în centrifugă,
zvelt, cu limită la zero
sau la minus infinit,
și mi-am plâns toată tristețea,
dar am râs când am murit.
vezi mai multe poezii de: lupu_mateii
Detalii poezie:
Distribuie pe: