Mi-s ochii frânghii către taine din stele
Iar luna o luntre-n galactic urcuș,
Spre pragul final al clipelor mele
Balade ivesc din magic arcuș!
Puținele-mi zile, le-acopăr cu mirul
Cules de la pustnici, darnici strămoși,
Flori ce spre ceruri țintit-au potirul
Și care prin veacuri rămân inimoși!
Simt cum mă fură genuni de lumină,
Seninul mă-mbată și aprig l-aspir,
Văd mărul mușcat cu umbra-i de vină,
Văd iadul ce-adună al lumii, des pir!
O mare supusă îmi pare văzduhul,
În lacul uitării refuz să mă scald,
Caut templul în care timpu-și dă duhul
Când Cuvântu-și sclipește mirific smarald
!
Mândria-n poeți e deșertăciune,
Versul e fad fără gestul iubirii,
Neuitarea-i doar treapta de-nchinăciune
Spre cununa cu spini a nemuririi!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: