La revedere, mânuţe delicate!
O, săpunele parfumate, rămas bun!
Mă îndrept spre ţinuturi îndepărtate
C-un echipaj de groază, puţintel nebun.
Vă urăm noroc, minţi parfumate,
Eu şi-alde Dago Joe* din echipaj,
Şi alţi indivizi cu capete pătrate
Rânind pe covertă-al ninsorilor bandaj
Sau zbierând pe arboradă. Mânuţe delicate,
Ajunge vocea noastră acolo, în saloane?
Se-aud cântăreţii de pe teugă, voci înalte
Luându-se la harţă cu luna vrăjitoare?
“Se-apropie vijelia-n bordul dinspre vânt ”
Urlă nostromul, “Sus! Sus pe vergă, zbori!”
Simţi cum se umflă oceanul, cum îşi ia avânt
Şi se-nalţă agăţându-se de nori!
Apa, neagră, plânge fără încetare
Şi vântul izbeşte berbecii mării de bordaj,
Iar cliperul zălud ţopăie-n vâltoare
Pe melodiile cântate de-echipaj.
Pentru mine poezia-i mişcare, tremur,
Ruliul – trăsnet, o lumină mare,
Iar plesnetul talazului – cutremur,
Când etrava plonjează, pescăruş, în mare.
Păzea, eu nu-s scriitor finuţ şi parfumat!
Mai degrabă-s soiul rău, un derbedeu,
Adică un terchea-berchea, cap pătrat...
Dar, chiar aşa fiind, har Domnului, eu sunt eu!
* Dago Joe a fost fiul unui tată sicilian şi al unei mame mulatre şi, se spune, avea cele mai
rele caracteristici ale ambelor rase. În general, termenul este folosit în mod peiorativ atunci
când vine vorba de indivizi de origine italiană, spaniolă sau portugheză.
Distribuie: