luciano berio - Ara Alexandru Șișmanian

am mers alături de berio – tăcerile noastre au comunicat •
e curios cum trilurile – aceste simple ornamente –
pot povesti •
şi dacă pe neaşteptate soarele ar ninge –
într-un gigantic crepuscul final •
povestim recapitulîndu-ne nostalgiile –
punem trepte de căutare melancoliei •
lovim cu ciocanul un aisberg de lacrimi –
muzica este destin dizolvat •
ea îşi pierde destinaţia în fluiditatea emanaţiei –
se interoghează şi astfel se suspendă •
subiacenţa a putut fi –
un moment al dinamicii cognitive a neantului •
a neantului ce gîndeşte infinit cu infiniturile •
există o reificare naufragiată în organele sfărmate –
ca şi cum numai subiectul reificat ar putea fi “normal” •
în fond, destinul e un fel de instinct –
instinctul animal al conştiinţei –
confruntat nu cu necesitatea animală –
ci cu mereu străina libertate umană •
e normalitatea reificare? “adaptarea”, alienare? desigur! •
numai omul-lucru pluteşte –
oblic naufragiu peste faleze •
izbîndă tangentă cu eşecul •
sfărîmă-ţi suferinţa în cristale, exploratorule –
tu, navigator al vidului cu nările privirilor încordate –
între brizele infinitului şi supremul nimic •
o clapă unică – multe sunete –
la limita unde organul trupului se preschimbă în spirit •
cînd pianul negru ţi se ridică – pasăre uriaşă – în noapte –
27
poetul sparge vitrinele iluziei –
oglinzile fluide ale nebuniei –
cu zâmbet •
toţi aceşti peşti de infinit argint –
ce te abandonează pe ţărmuri de nesfârşită sete •
poetul îşi tîrăşte zdrenţele sufletului –
printre cioburi de limite sparte –
nu-i oare un zbor! •
paşi îngreunaţi de ecouri –
tone de orizonturi de sunete –
şi din miez de ecouri – ochi de priviri •
vrei oare? nu vreau – dar trebuie să înfrunt asta –
şi tu la fel –
fluide sfărîmături •
pămîntul acest extraterestru de vise –
moartea însăşi e vis!

Adăugat de: Lucia Eniu

vezi mai multe poezii de: Ara Alexandru Șișmanian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.