O scurtă radiografie asupra trecutului - Anonim

O scurtă radiografie asupra trecutului

Țara Românească și Moldova, care prin revota grecilor au atras atenția Europei, sunt foarte puțin cunoscute, deoarece băștinașii nu au mijloacele de a ne lumina asupra stării lor, iar ceilalți debitează cu îndrăzneală în funcție de interesele lor. Aceste minciuni, adunate de prin ziare, ar induce publicul în eroare, dacă un prieten al adevărului nu ne-ar oferi precizările următoare, care pot fi luate drept autentice:
”Aceste provincii, precum Transilvania, au fost cucerite de la daci și repopulate de romani, care au transmis locuitorilor actuali idiomul lor, obiceiurile, formele și denumirile utilizate. Din cauza tăvălugului migrațiilor nomade și a conflictelor sângeroase, românii (numele actual al muntenilor și moldovenilor) care, sub împăratul Aurelian, trecuseră pe malul drept al Dunării, și-au căutat salvarea la adăpostul munților Carpați, cărora datorează conservarea rasei lor. Barbarii, după ce s-au stabilit în țările cucerite, au abandonat ulterior aceste provincii ca fiind prea deschise, și lipsite de orașe și forturi pentru a fi apărate de agresori. Românii, care până atunci trăiseră ca păstori, și-au părăsit azilul și, sub conducerea prinților lor, au reluat în stăpânire țările situate între Dunăre, munți, Marea Neagră și Nistru și, susținuți de confrații din Maramureș și mica Muntenie, și-au menținut independența împotriva pretențiilor regilor Poloniei și Ungariei, profitând de rivalitatea acestor regate. Dar odată cu invadarea Europei de către otomani, au fost puși din nou în pericol. Muntenii și, mai cu seamă, moldovenii au susținut o luptă inegală împotriva lor prin sacrificii și fapte eroice aproape necunoscute lumii. Carent quia vate sacro.
Ștefan cel Mare, prințul lor, luptând timp de o jumătate de secol, a umilit mândria a doi sultani și a pus bariere progresului lor; însă căderea Ungariei l-a făcut să ordone, prin testamentul său politic, supunerea voluntară a Moldovei Imperiului Turc, cu titlu de suzeranitate, care s-a realizat în anul 1529. Sultanul Suleiman Magnificul semnează la Buda actul prin care asugura Moldovei exercitarea liberă a religiei sale, legilor, o administrare a finanțelor și alegerea prinților autohtoni. Acestea toate urmau a fi consemnate de Poartă, căreia moldovenii se angajau să-i plătească 4000 de ducați anual, sub formă de daruri. Dar această supunere nu le-a adus moldovenilor suficiente avantaje, deoarece erau forțați să lupte uneori pentru turci, alteori împotriva lor, în speranța de a scăpa de sub jugul apăsător. Aceste minime avantaje au fost pierdute în 1711, pe vremea când Petru cel Mare, în războiul împotriva Porții, a găsit în prințul Dimitrie Cantemir un aliat credincios și luminat, încheind cu el la Luțk un tratat care restabilea și garanta Moldovei toate privilegiile anterioare, iar familiei Cantemir, dreptul eriditar la domnie.
Rezultatul fatal al campaniei de la Prut a avut o influență nefastă asupra soartei celor două provincii. Poarta, devenind suspicioasă, a trimis acolo ca prinți pe grecii din Fanarul Constantinopolului, care și-au marcat administrația prin jefuirea locuitorilor, prin degradarea caracterului național și prin coruperea moralei lor. Boierimea, divizatătă de conflicte interioare, s-a lăsat uzurpată de drepturile ei aristocratice; țăranii abandonați au devenit mai săraci și brutalizați sub greutatea poverilor; comerțul dispare în mrejele monopolului. Marile proprietăți ale clerului, dăruite de vechii prinți pentru așezămintele pioase, au fost înstrăinate mânăstirelor grecești care se îmbogățeau în detrimentul instituțiilor civilizatoare și binefăcătoare, care au fost lipsite de mijloacele necesare formării și întreținerii școlilor publice. Timp de un secol, acesta a fost rezultatul unei administrații venale, susținută doar de intrigile din exterior și interior. Cei mai mulți dintre acești prinți au căutat în dezordine să profite de roadele jefuirii lor. Cei care îi înlocuiau găseau resurse noi în vanitatea indivizilor ridicați la rangul de boier, în schimbul unei părți ai averii lor. Ei degradau pătura boierimii prin încorporarea unui număr disproporționat față de populație și mijloacele țării. Boierii, martori ai subversiunii drepturilor lor și a instituțiilor țării, au fost aproape excluși din toate responsabilitățile care erau atribuite exclusiv grecilor. Aceștea s-au scurs din toate părțile și au ajuns să dețină toate resursele țării și ale forței armate, formate din arnauți mercenari. Acestă țără, unde grecii găsiseră refugiu, ospitalitate și singura sursă de prosperitate, căreia datorează titlurile dinastice ale familiilor lor nobiliare, a fost în cele din urmă, prin aroganța și orbirea lor, învăluită într-o catastrofă care i-a afectat până și pe autorii ei, dar străină de interesele locuitorilor care nu au luat parte la ea, deoarece opresorii lor nu erau turcii, a căror influență directă în principate era atunci mult diminuată de proiectele și protecția Rusiei. Scopul revoltei din principate a fost să atragă asupra românilor răzbunarea din partea turcilor. Bătăliile dezastruoase i-au ruinat de sus până jos. Un sfert din locuitori, precum și aproape toți boierii, au emigrat în Trasilvania, Bucovina și Basarabia, de unde priveau cum jefuirea, focul și masacrul distrugeau casele pe care le abandonaseră. Angajații din subordine, care rămăseseră în țară, au preluat principalele posturi de conducere, și după ce au putut obține, prin caimacanul grec Ștefan Vogoridi, confirmarea rangurilor lor, acum constituiau un fel de partid de opoziție. În tot acest timp, boierul Ioan Sandu Sturdza, provenit din cea mai nobilă familie, nu părăsise Moldova. Atașat țării sale și de virtuțile strămoșilor săi, el a slujit-o în mijlocul pericolelor; a rămas constant în fruntea districtului în care era guvernator și care, administrat de îngrijirea sa, a suferit cel mai puțin. Șefii turci i-au încredințat o parte din afaceri, în gestionarea căreia a răspuns perfect reputației de probitate și zel de care se bucura. Poarta, fiind hotărâtă să restabilească ordinea în principate, a primit două delegații formate din boierii rămași, cu suținerea celor emigrați și al clericilor, au cerut de la Înalta Poartă restabilirea vechilor lor privilegii și dreptul de a se autoguverna.
Această restaurare, în conformitate cu noua politică a Porții, cu drepturile, dorințele și nevoile locuitorilor, le-a fost acordată. Poarta i-a tratat pe cei veniți cu măreție și mare blândețe. Ea s-a interesat despre starea țării și i-a stabilit soarta viitoare în cadrul întâlnirilor de la Reis-Effendi la care Marele Sultan a participat incognito. Rezultatul a fost numirea boierului Grigore Ghica la cârma principatului Țării Românești, iar Ioan Sturdza la cel al Moldovei. Marele Sultan și-a declarat disponibilitatea sa de guvernare a provinciilor în conformitate cu legile și vechile privilegii, în dragoste pentru țară și fidelitate față de Poartă, în restabilirea prosperității și menținerea păcii. Un corp de pază a fost pus la dispoziția lor, care urma să mențină ordinea internă până la formarea unei miliții naționale.
Deși numirea prinților, instalarea lor, întoarcerea consulilor Austriei și Franței și declarația Curții de la Verona erau semne ale restabilirii ordinii și menținerii păcii, totuși dușmanii țării au continuat să acționeze, să răspândească zvonuri false despre aceste principate. Plecând din Basarabia spre sfârșitul lunii februarie, am traversat Moldova, unde domnea o liniște perfectă. Locuitorii priveau această restaurare ca pe o posibilitate de-a vindeca vechile răni. Nu existau alți turci decât cei care alcătuiau garda și care se spera să fie înlocuiți în curând de o miliție națională. Prințul Ioan Sturdza se bucură de o afecțiune și o stimă larg răspândite. Este foarte popular fără să-și fi căutat faima, își pune ambiția să îndeplinească îndatoririle care i-au fost impuse. Cunoaște durerile și nevoile țării și lucrează neobosit pentru a restabili prosperitatea publică, încurajând agricultura, economia și comerțul care începe să-și reia activitatea.
Încrederea în justiția restabilită i-a îndemnat pe toți emigrații să se întoarcă, precum și pe greci, care, după ce au dat garanția conduitei lor, s-au bucurat de libertate și de toate avantajele civile. Nu este adevărat că au fost închiși sau predați autorităților turcești. Am asistat la revenirea domnului Benjamin, fruntaș din Moldova: a fost primit cu toate onorurile și respectul meritat. Majoritatea boierilor s-au întors deja; restul se pregătesc, de asemenea, să se întoarcă în jurul unui prinț național mult dorit, să-și restabilească drepturile străvechi și strălucirea lor pentru a-și susține aspirațiile generoase și pentru a veghea împreună asupra salvării țării.”

Traducere din franceză - Victor Borziac
Sursă - Journal des Debats, 5 mai 1823

vezi mai multe texte de: Anonim