Levitați, domnilor, levitați - Ancelin Roseti

…Şi nu e prima dată când, la uşa mea, bat marii eufemişti să tălmăcească toate cele îndărătnicite
hieratic pe vârful înalt al limbii, de unde nu se lasă rostite în nici un chip. Şi vin, escaladând, până
la mine, cordonul ombilical al lumii – sfioasa ei facere…
Poftiţi, domnilor, levitaţi! E ora când marile biografii se cer scrise. Nu vă sfiiţi! Întrezăresc în voi
totuşi câteva lucruri sfinte, aidoma unor măruntaie de miel.
Pregătiţi instrumentele, ascuţiţi-vă ironiile, puneţi-vă la îndemână cele necesare! Luaţi sub lupă
maiestuoasele taine, schimbaţi între voi câteva replici de uzură. Sunt curios cât de departe vom
putea ajunge împreună şi sunt fericit. Faceţi-vă comozi!
În timpul acesta eu voi privi atent:
trecătorii târzii, rătăciţi, din câte spun ei, într-o lume nouă,
schimbările de tactică ale gângăniilor încăierate în jurul unui bec stradal, crezându-l luceafăr,
fotogenia chipurilor izgonite de pe ziduri şi, mai cu seamă, traiectoria tristeţii ce le apasă
şi, nu în ultimul rând,
siajul melodic al şobolanilor născuţi din plictiseală, la capătul inimii –
având în vedere, după cum era de aşteptat, micile pregătiri, adică:
să-mi dreg glasul şi să-l aduc la zi,
să ranforsez adamic discursul, şi asta cu orice preţ, fără a-i pierde, vă asigur, nimic din flexibilitate,
să studiez atent dinamica zâmbetelor largi şi elasticitatea elementelor retorice, la orele de vârf,
şi nu numai,
să repet în gând postulatele bunelor maniere, în paralel cu dreptul roman,
şi să exersez, dinaintea oglinzii, gimnastica gesturilor sobre şi tehnicile de rotunjire a vocalelor în
vremuri nefaste.
Lăsaţi dulcegăriile şi levitaţi, domnilor! Incizionaţi adânc noaptea până la miez!, din vintrele
cerului meu personal răzbate dangătul celebrelor agonii. În lume s-a dat ora exactă. Fiţi bineveniţi!
Levitaţi, domnilor! Levitaţi!, e ora când palmele mele, atingându-se una pe cealaltă, pot declanşa
lungi amintiri.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ancelin Roseti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.