Ce-ar spune lumea, tot mai tunsă şi mai pustie,
Dacă într-o zi, pe neaşteptate, dintr-o extremă fantezie,
Mi-aş vopsi părul în nuanţe de alb şi violet,
Purtând un vechi peplum grecesc şi-n loc de ac de păr, cochet,
O coroniţă de iasomie şi floricele de nu mă uita,
Dac-aş cânta pe străzi acompaniata de viori – tra-la-la –
Sau mi-aş recita versurile prin pieţe în gura mare, frust,
Eliberată de căluşul comun al bunului gust?
Ar veni oare să mă vadă, umplând trotuarele?
M-ar arde cum a ars odinioară vrăjitoarele?
Ar bate clopotele de liturghie?
Mă gândesc la asta şi mă ia, aşa, un fel de veselie.
Distribuie: