Crematoriu sexual (Transport cu carne proaspătă din Răsărit) - Adrian Păunescu

Plângeam neputincios și umilit,
când în vitrine pricepusem ce e,
venise un transport din Răsărit,
transport cu carne vie de femeie.

Erau în luminoasa mahala
cu baruri stranii și bordeluri multe,
iubita mea, ca și a lui și-a ta,
cad victime aceleiași oculte.

Ardeau în carnea proaspătă minuni,
se-nghesuiau nemernicii să vadă,
dar ele, ca-ntr-o casă de nebuni,
se coborau din mari mașini de pradă.

Venea și câte una neglijent
și se-așeza pe tronul ei, înaltă,
nu-i trebuia bun-simț și sentiment,
când se ștergea de dragostea cealaltă.

Și le iubeam pe curvele din Est
și le plângeam, chiar eu jignit, de milă,
le-aș fi-nsoțit cu vorbe de protest,
cu-o solidaritate imbecilă.

Căci ele-ar fi respins ca pe-un afront
stupidul gest de-a le salva de viciu,
veneau din țara lor ca de pe front,
de le părea un dar frumos și biciul.

Și ele-n noi își căutau clienți
de sex normal, de sex oral, de toate,
că, în final, sunt buni și câțiva cenți
când îi obții prin niște munci prestate.

Un nou transport venit din Răsărit,
novicele tușeau, să nu se-nece,
și m-am simțit atât de umilit
că-n sânge îmi urca războiul rece.

Transport de carne proaspătă din Est,
din temnița gemând de sacrificii,
lunare fete date ca un rest,
acelorași proprietari de vicii.

Le descărcau cu biciul, ca pe boi,
le îmbăiau, terapeutic parcă,
și în vitrine le zvârleau spre noi,
prin carnea lor puterea să ne-o stoarcă.

Nu prea străin de viciul pământesc,
iubind femei în viața mea cu droaia,
simțeam că le regret și le iubesc
și aș fi vrut să le înece ploaia.

Și mă feream de poftă și păcat,
atras de strălucirea lor vulgară,
și-apoi făceam pe văduvul castrat
și cred că aș fi preferat să moară,

Decât să fie carnea poftei lor
pătată din greșală în greșală,
mai bine focul purificator
ar lua măcelăria sexuală.

Iubirea fiecăruia din noi
plângea-n vitrinele violacee
și am pierdut al treilea război,
cu-acel negoț de carne de femeie.

Hormonii Răsăritului învins
fierbeau cât pentru două continente,
ca să plătească fiecare ins
impozit Europei impotente.

Bordel, bibliotecă și spital,
femeile cedau acestei goane,
ca într-un crematoriu sexual
la limita condiției umane.

Intrau sub duș, se mai ștergeau apoi,
se-nghesuiau, pe unul, câte două,
și se grăbeau mișcându-și sânii goi,
căci se-auzea că vin transporturi noi
mașini din Răsărit, cu carne nouă.

Pitești – 1 septembrie 1995,
Craiova – 15 septembrie 1995

(Front fără învingători, 1995)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu