Convieţuim - Adrian Păunescu

Uite ce voiam să-ţi spun,
Viaţa ta şi viaţa mea încep să semene una cu alta,
Gura ta şi gura mea încep să semene una cu alta,
Ne apropiem la gesturi,
Avem ticuri comune,
Există cercetări medicale
Care stabilesc indubitabil
Că din motive
Neclare până la capăt
O convieţuire
E un mare atelier fotografic,
O convieţuire
Apropie mai mult ca o zămislire,
Mai mult ca o naştere,
Mai mult ca o pantomimă.



Mama şi tata
Seamănă atât de mult
Că la bătrâneţe nici nu mai ştii
Care e mama, care e tata.
Astfel, şi noi
Zi de zi semănăm tot mai mult,
lubindu-ne tot mai mult,
În aşa fel încât
Ca şi mama, ca şi tata,
Ne vom stinge pe rând
Fără a se şti
Cine a murit,
Cine mai e viu,
În acest proces de tipizare,
În acest proces de asimilare,
Prin care trecem acum şi noi
Împrumutându-ne trăsăturile,
Ticurile,
Devenind unul sau altul,
Un obiect fără utilitate.

Uite ce voiam să-ţi spun,
Ne pândeşte pericolul
Că semănăm,

Pentru că ne pândeşte pericolul
Că ne iubim,
Şi eu când vorbesc cu tine
Cu mine vorbesc oglindă,
Şi, vai, vor fi confiscate oglinzile
Pentru repetate
Operaţii de multiplicare.
Uite ce voiam să-ţi spun,
Cu gura mea care seamănă
Cu gura ta,
Dacă nu mi-ai spune tu Tot aşa, tot aşa.

(Locuri comune, 1986)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu