Stefan Doroftei-Doimaneanu - creaţii proprii

Am adormit foarte târziu aseară
Gândul bolnav mi-era plecat departe
Spre albul pământiu ca o ocară,
Ce mi-a furat mulți ani de libertete.

Iarna s-a destrămat în of și disperare,
Aleargă primăvara cu fluturi printre flori,
Iarba a devorat și ultima ninsoare,
Grădinile se-ncarcă cu vis și cu splendori.

Mi-e dor
de vânt, de valuri și de mare,
de liniștea și fericirea ta,
de tot ce-i sfânt și de nemărginire,

Mi-e dor de pana lor


În zilele cu neguri, nostalgicul m-apasă,

Spune-mi tu mare neliniștită și albastră
De ce toți norii se-adună la mine la fereastră
Și-mi cern stropi reci de îndoieli și disperare;
De ce până și floarea din ochii mei mă doare ?