În grădina mea e liniște,
doarme-un pisic;
calc pe vârful ierbii, să nu o stric
merii verzi nu mai privesc în afară
nu știu dacă e iarnă, e vară…
Timpul toarce de jos în sus
și ei își întind mâinile până departe,
la apus,
până dincolo de stele,
în vid
unde grădinile se deschid
și umbre se retrag sub tălpi, înapoi,
se retrag în cifre: patru, trei, doi
până ajung la mine-n caiet
așa că rog florile să vorbească încet,
să vorbească în pumni,
în suflet, în oglindă
singurătatea să nu mă prindă
cu rădăcinile crescute înăuntru, în carne
când îmi zgârie inima,
să o răstoarne
peste paznicul cu tunica in dungi,
peste merii cu mustățile lungi…
Dar n-am timp de pisici
nu mi-e somn,
nu mi-e sete.
Doar îmi cad, uneori,
trandafirii din plete.
vezi mai multe poezii de: Eugenia L.
Detalii poezie:
Distribuie pe: