Cei doi hoți - William Wordsworth

O, de-aș avea geniul lui Bewick și-aș ști
Să mânui dalta cum el, pe malul râului Tyne, a învățat!
Atunci Muzele cu mine-ar putea face ce-ar vrea,
Căci vers și proză, pe toate, le-aș lăsa în urma mea.

Ce minuni aș făuri cu mâna mea fermecată!
Cărțile și învățătura ar fi alungate din țară degrabă;
Iar pentru foame, sete și alte nevoi supărătoare,
Fiecare tavernă ar avea un ospăț pictat pe ziduri, ca o sărbătoare.

Călătorul și-ar agăța hainele ude pe un scaun;
Să fumege, să ardă – nu i-ar păsa nici cât negru sub unghie!
Căci „Fiul Risipitor” ori „Visul lui Iosif” cu snopii săi,
O, ce-ar mai însemna ele pe lângă povestea mea despre cei doi hoți?

Unul e încă prunc, nici trei ani n-a împlinit,
Bunicul său, de treizeci de ori atâta, a trăit;
Nouăzeci de ani – cu vreme bună și rea – s-au scurs
Între ei, și totuși, la furat, amândoi pornesc împreună.

Împrăștie tâmplarul așchii pe podea?
E o căruță cu turbă la ușa unei bătrâne?
Bătrânul Daniel își întinde mâna spre comoară!
Iar nepotul, harnic, lucrează alături de el.

Bătrânul Daniel începe; se oprește brusc – iar privirea sa,
Prin vălul senilității, e vicleană și ageră:
E o privire ce nu-i mai aparține pe deplin acum,
Dar spune limpede povestea vremurilor de demult.

Avusese cândva o inimă mișcată de sforile
Multor plăceri și a nenumărate dorințe:
Și ce dacă își păzea cu grijă punga? Nu făcea altceva
Decât să calce pe o cărare bătătorită de mii de oameni înaintea lui.

Era o cale urmată de mii; dar Daniel e cel
Care a mers ceva mai departe decât ceilalți,
Și acum vedeți cum stau lucrurile cu bătrânul Daniel;
Vedeți la ce sfârșit și-a adus el părul cărunt.
Pornesc la drum, ținându-se de mână: înainte ca soarele
Să se ivească peste fagi, munca lor a început deja;
Și totuși, în orice păcat s-ar putea lăsa atrași,
Unul abia dacă-l înțelege, iar celălalt – deloc.

Cutreieră ulițele cu pași chibzuiți,
Și fiecare, pe rând, e când călăuză, când cel condus;
Iar oriunde-și poartă planurile și șotiile,
Fiecare chip din sat se luminează de zâmbete.

Nu-i opresc nici bogații, nici nevoiașii în drumul lor;
Căci bătrânul cu păr cărunt are acasă o fiică
Ce va repara cu drag orice pagubă pricinuită;
Și, de s-ar cere, ar oferi trei în schimbul uneia.

Bătrânule! pe care de atâtea ori te-am privit cu milă,
Te iubesc pe tine și-l iubesc pe dulcele băiat de lângă tine:
Să trăiești încă mult! Căci vedem în tine un învățător
Ce ridică vălul de pe însăși firea noastră.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Wordsworth



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.