Semnul Toamnei

Autor:Flavius Laurian Duverna


Adăugat de: Duverna

vineri, 16 octombrie 2015

Semnul Toamnei

Au plecat în stoluri, - mii,
Mii de păsări, călătoare
Către alte ţări cu soare -
Şi codrii-au rămas pustii
Cu-a lor frunze,... ruginii
Fără murmur de cântare.

Nu se mai aud prin ramuri
Cântece dulci şi duioase
Prin viersurile lor voioase!
Răsună pe-alte meleaguri
Unde s-au dus în şiraguri
Mai cu soare, călduroase.

Codru-ntreg şi-a lepădat
Al său veşmânt,... ruginit
Semnul toamnei c-a venit,
Dând semnalul de iernat
Că e timp pentru-aşteptat
Spre-a fi astfel,... pregătit.

Când zăpada se va cerne
Peste munţi, peste câmpii,
Codrii-or sta de tot pustii
Sub mantia ce se-aşterne,
Spre-a-nveli peisagii terne
Prin strat de fulgi, argintii.

Flavius Laurian Duverna


vezi mai multe poezii de: Duverna


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Toamna
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multe mulţumiri pentru lecturare şi comentariu lăsat!
Duverna (autor)
duminică, 18 octombrie 2015



Am citit cu placere si aceasta poezie, multumesc!
andreionthepoetry
sâmbătă, 17 octombrie 2015