Stihuri - Rafael Alberti

(1)

Dacă eşti clar, poete, nu eşti poet mai bun.
Obscur de eşti – să nu uiţi – eşti încă mai puţin.

(2)

A defini ce-i clar sau ce-i obscur:
poet stăpân, călare, dominant.

(3)

Tu confecţionezi mistere. Prost poet!
Încă mai prost, când fabrici facile limpezi.

(4)

O, poezie a jocului, a toanei, a văzduhului,
a tot ce-i mai uşor, aproape imperceptibil:
tu să nu uiţi: necontenit te-aştept să vii.

(8)
O mie de picioare în dimineaţa asta – gata! – pentru poem.

(9)

Gata! am zis. Şi-a fost atât de sprinten
de parcă nu o mie de picioare, ci brize o mie
mi l-au smuls din mâini.

(10)

Cu arme, au crezut –
nişte triste împuşcături într-o auroră,
o, Poezie, o, Graţie – că te vor ucide.

(20)

Zise Graţia către plumb: – Eşti poet...
Dar vino şi ia-te după mine în zbor.

(21)

Plumbul s-a simţit mai sprinten în ziua aceea...
Dar la jumătatea versului, istovit, a căzut.

(22)

Rugăciune. Daţi-le zefiri
picioarelor şi glasului meu
în fiecare dimineaţă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti