Prietenia dintre Creangă şi Eminescu - Cristian Petru Bălan

Distribuie:

• Facebook
• Twitter

Creanga si Eminescu erau prieteni de suflet..ei aveau intotdeauna ca sa-si spuna...si o faceau atat de frumos....citesc si recitesc ceea ce ai scris si comentariile voastre..si ma minunez de ceea ce descopar..
multumesc!

Adina draga..m-au trecut fiorii citind comentariul tau din sursa D.Almas....stii cumva unde as putea gasi cartea aceasta? te rooog..:)
danab
miercuri, 26 august 2015

P.S: Bine ca macar avem "Un bulgare de huma", lasat mostenire. Ce trist e ca regizorii si cei care colaboreaza in industria de film isi preocupa timpul cu fabricarea unor filme "ca pe banda" si pe care le consider de proasta calitate [si nu stiu de ce tot is premiate colo-dincolo, (probabil se imping sume enorme de bani pentru popularizare, sau obtinere de titluri), sa nu mai vorbesc de laudele in van primite de la infocatii-inculti, sau semidocti (si nu spre judecata, mi-i, ci spre o mustrare), in loc sa isi argumenteze vocatia facand filme cu si despre mostenirea lasata de marii nostri poeti si scriitori. Singurele ramase, se pare ca is celea dinainte de caderea iubitorului de tara Ceausescu [iar cand spun iubitor de tara, valori si neam, chiar nu gresesc][desi a fost desconsiderat de unii necunoscatori si nerecunoscatori].

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 26 august 2015

Adina > e dragut, sa mai citim si din cateva marturii, asupra celor doi, mai cu seama ca se cunosc putine lucruri, referindu-ma la faptul ca nu prea se stiu intamplari sau povestioare in care sa apara cei doi, in prim plan.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 26 august 2015

Creanga era un povestitor innascut , jovial , plin de haz chiar si cand povestea lucruri nu tocmai vesele. Eminescu era tacut , ganditor , cu ochi melancolici , zambet bun , glas melodios ,cald , cumpanit cand vorbea despre lucruri frumoase si furtunos cand vorbea de fapte savarsite de oameni rai si netrebnici. Intre ei , isi spuneau badita ...badita Ion si badita Mihai .

Au mers impreuna in satul lui Creanga , au stat pe prispa , sora lui Creanga le-a adus mamaliguta calda si i-a poftit sa manance...
Creanga a inceput sa depene amintiri ...

"„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam când ne jucam noi băieţii de-a mijoarca şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci: căci şi părinţii şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!

Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa. Şi mama, care era vestita pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea.” Şi vremea se îndrepta după râsul meu…"

Eminescu il asculta vrajit . Cand a terminat i-a spus hotarat :"„Bădiţă Ioane, mă supăr tare pe matale, dacă nu scrii aceste amintiri. Ele ar putea alcătui cea mai atrăgătoare carte de povestiri în limba română, s-o citească şi cei mici şi cei mari.” Ascultând sfatul prietenului său drag şi al altora, Ion Creangă a scris minunatele sale „Amintiri din copilărie”.

Peste ceva vreme , Eminescu l-a invitat pe Creanga la casa parintilor sai din Ipotesti. S-au plimbat prin sat si inserarea i-a prins intr-un palc de padure...
Creanga terminase o povestire hazlie si poetul a ras cu mare pofta. Apoi s-a lasat linistea ...Era randul baditei Mihai sa povesteasca...
Dupa mai multe clipe de tacere ,Eminescu a grait rar si masurat , ca si cum ar fi povestit o taina , descriind poetic ce se intampla in acea fermecatoare seara de vara in jurul lor ...

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!”…

Badita Ion l-a rugat sa mai spuna inca o data aceasta poezie ca s-o invete si el si astfel au rostit-o impreuna...Apoi , l-a imbratisat pe badita Mihai si i-a spus :
„Minunat! Eşti un poet genial, bădiţă Mihai!”...

„Nu ştiu cum sunt eu, dar ştiu că mata, bădiţă Ioane, eşti un povestitor fără pereche.”

sursa: Dumitru Almaş, Povestiri istorice, Ed. Didactică şi Pedagogică, partea a treia


Adina Speranta
marți, 25 august 2015

Pai, e simplu: Eminovici adora Naturaletea. Astfel ca gasind acestea la Creanga, sigur ca a devenit prietenul lui cel mai bun. Si totusi, atat de putine lucruri, se cunosc, despre cei doi.. adica, nu prea au ramas scrisori, ori alte evidente, decat spusele unor istorici, ori amici sau alte personalitati. Insa, informatii vagi, nu bogate in detalii.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 24 august 2015