Poezii despre Ploaie:

Searbădă culoare are, astăzi, cerul,
Năruit de goana norilor pestriți,
Ca-ntr-o cavalcadă-a cailor grăbiți
Spre războiul unde moare cavalerul!

Mergând așa pe stradă-ncet,
Dau o privire către soare
Și văd raze în orient,
De ce la ei arde mai tare?

Hai, ploaie,
spală-mi gândul
de durere,
Și lasă-mi sufletul curat

În noaptea rece cerul
Acoperit de nori
Trimite-n suflet gerul
Și te cuprind fiori.

O liniște se-ncuibă prea cuminte
În parcul de la capăt de oraș.
Îmi scrie numai ploaia un răvaș,
În care-a plâns, cu recile-i cuvinte.

Într-o zi de toamnă- apar
Norii ce- aduc ploaia rece
Și aceștia nu dispar,
Printre ei vântul nu trece.

Pe frunze de tei se scurg lacrimi reci
Și nori plumburii în gânduri întreci,
Tristețea scâncește în cerul smerit...
E vreme de ploaie și chiar de iubit!

Aș chema din nou glonțul printre coaste-
Inima să-mi cânte plină de mândrie
Că primește-arsura veacurilor noastre
Și-și donează viața ție, Românie!

E cerul somnoros și trist
Iar norul negru, un artist
Își lasă pensula să cadă
Pe- aleea timpului și- o udă...

Fantastice poteci!

În suflet, în adânc, sunt doar o visătoare.
Privirea de sub pleoape doar pe visări îmi șade.