Pasarea alba - Codruta Elena

Pasarea alba se zbatea in colivia ei,incercand sa-si regaseaca libertatea .Si-a intins aripile si incet le-a fluturat in aer,creand un mic vartej in jurul ei .Simtea pentru cateva momente ca zbura,si totusi ea doar se invartea in acel mic spatiu.Miscarile ei neorientate ,pictau decorul alb in mii de culori al micutului ei suflet .Se zbatea ..ca si cum stia ca o sa moara.Privirea ei strapungea orizonturile.Ochii ei ,ca doua vapai straluceau in intuneric atat de puternic,incat razele de lumina care s-au strecurat   in camera,le-a risipit pe loc. Dansul ei in noapte o facea atat de misterioasa,iar luna plina o imbraca intr-o rochie stralucitoare brodata cu diamante.Stralucea ca o stea,dar nici lumina unei stele nu se compara cu ea.Era mai frumoasa decat ele si decat luceafarul si luna la un loc..si canta mai frumos decat orice melodie pe care as fi auzit-o vreodata.Imi petreceam ore in si admiran-du-o..cu speranta ca as fi reusit sa ma apropi de ea intr-o zi. Incetul cu incetul,pe masura ce anii treceau ca vantul ,iar eu pieream odata cu fiecare clipa,ea era tot mai frumoasa si incepuse sa imi fie foarte greu sa realizez ca desi credeam ca timpul ma va face sa o cunosc foarte bine, ma trezeam invaluit de alte secrete ,si ma adanceam in necunoscut tot mai mult,in loc sa gasesc o lumina la capatul acestei legaturi.Ma simteam atat de atras de acea pasare,ca si cum ar fi fost o parte din mine.Simteam ca ea ma intelege ,desi limbajul si felul nostru ne deosebea unul fata de celalat,eram total diferiti,si totusi parca eram una si aceeasi fiinta.Ma intrebam deseori cum ma vedea.Ma vedea oare doar ca pe o fiinta care o privea zi de zi cu admiratie ,dornica sa o cunoasca,sau ca pe un simplu nemuritor ce nu avea ce face,decat sa stea langa ea zi si noapte..?Nu stiu..nu stiu ..ce credea despre mine..dar nici nu vreau sa stiu.Prefer sa ramana un mic mister ascuns intr-un coltisor in mintea mea.Cateodata,aveam impresia ca imi zambea sau ca vorbea cu mine..Era atat de gratioasa..doar cand isi ridica capul si privirea ..De multe ori ,ochii ei ii intalneau pe ai mei ..Acum ,batran fiind, inca o astept in camera pe acelasi scaun si cu aceeasi dorinta mistuitoare de a o revedea.A plecat intr-o zi..nu a mai avut cine sa imi cante ,nu a mai avut cine sa ma faca sa ma simt atat de bine,ca atunci cand eram cu ea..A ramas o amintire..si totusi parca inca era cu mine..