Mor pe drum - Adam Puslojić

Nataşei mele

Tu mori pe drum, Adame,
dacă mai călătoreşti
aşa, nebunule...aşa, atât de
nebun ca un nebun! Opreşte-te
mă, omule, salvează-te!
Lasă la o parte, odată...
toată literatura românească!
Lasă-te de Eminescu, Blaga, Bacovia.
Uită-l pe Barbu şi Arghezi, uită-i.
Nu vezi cum dispari din cauza lui Bogza
şi tot te micşorezi, acum, de la Naum?
Ce-ai tu cu Urmuz şi Caragiale!
Şi ce dacă este pe lume Oda
în metru antic şi Rugăciunea
unui dac, Poarta sărutului
şi Coloana infinită?

Lasă-te de toţi, lasă-te de tot.
Vină, mă, acasă, omule sălbatic.
Nemernicule, muritorule!
Mălaiul mă-tii, auzi!

Dar, crede-mă, vei muri
aşa, pe drumuri trăind.
Tot la masa cu hârtie
şi de munca de tradus. Viaţa ta
atunci, adevărată, unde-i?
Din ce mâncăm acasă, ce pâine de Cristos
şi unde sunt vinurile noastre de altă dată,
albe şi grele, carnea afumată,
cu cartofi mărunţi pentru copii,
din ce sumă fabuloasă încă
mai trăim şi noi doi, spune-mi
traducătorule răstignit
din răsărit?

Şi eu spun:

Poetul, ca şi
soldatul...asta este, iubito,
aşa ne este, aşa, frate Hristea
al meu!Eu nu mă las, Nichita.
Lăsaţi-mă
să mor!


(În trenul spre Belgrad, 11 mai 1994)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Adam Puslojić