Într-un miez de noapte - Mihai Codreanu

A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul...
Şi slava ta-n gheenă rămânea...

Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...


vezi mai multe poezii de: Mihai Codreanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.