Padurea - Magda Isanos

Pădurea, când s-a făcut toamnă târziu,
a scoborât, ca pe niște odoare,
clopotele ei de verdeață răsunătoare,
de care faurii pământeni nici nu știu...

Și ea – bătrâna – le-ngropă ca pe morți
aceste clopote de stejari și de ulmi,
ce scufundate-n pământ mai visau despre culmi
și dulce prin somn sunau după grelele porți.

Atunci ca orbită lumea rămase,
crezând că mai vede înflăcăratele coame,
în vreme ce putred sânge de poame
spre buzele fetelor moarte-ncepea să se lase...


(1943)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Magda Isanos








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.