M Horlaci - creaţii proprii

Ce mai trezăresc prin minte?
Mări si maluri sângerând,
Macii înfloresc râzând,
Si de sânge-aduc aminte.

Sunt doar un aisberg mare, ce miscă azi oceane.
Titanicul gândirii prin lovituri scufund.
O lacrimă grăbită îsi face drum prin carne,
Emoții convertite în inimă pătrund.

gândul meu nu schimbă realitatea
cum realitatea nu schimbă gândul meu
sunt un călău si-mi place cantitatea
de sânge care curge pe crucea unui zeu

sunt o greseală a naturii sau poate natura o greseală abstractă
iar existența o iluzie care dispare atunci când ultimul neuron moare si apare nimicul
ce mai este si ăsta?
ce mai este si viața ?

Din sculă am iesit si-n sculă voi ajunge
Si văd cum fără capăt lichidul negru, curge
Sunt îngerul tristeții alimentat de ură
În mine generații succed fără măsură

mi s-a umplut paharul
si nimeni nu înțelege
că sinuciderea e singura soluție
punctul final

cuvintele sunt prăpastia în care
poetul se prăbuseste
cade într-o disperare acută
si moare

te-am cunoscut ca pe o frunză
când verde când palidă
încercai să rămâi vie
prin venele tale clorofila

nu sunt Eminescu
nici Cosbuc
nici Nichita
sau alții

salonul de gală cu largi draperii
mochetă turcească si scaune reci
la masa rotundă te-mbeți
si petreci