M Horlaci - creaţii proprii

reîncarnat dintr-un înger,
si pipăit în fum,
sunt ,domnisoară, spațiul dintre
obsesia ta

Femeia din capul podului priveste cu indiferență. Prin ceață copacii îsi răstignesc umbrele de pământ. Podul se balansează, bătăile inimii cresc.
Incertitudinea lasă loc disperării când imortalizează lipsa unui amurg.

Înconjoară-mă

Străinul priveste insistent masa din camera lui,
a noastră,
a tuturor,
a lemnului din nepal, transportat pe pântecul mării de niște corăbieri.

mă cert cu dumnezeu
pentru bănuții de-argint uitați într-un cufăr
undeva în marea roșie de sânge
de cai si călăreți cu zale

cuvântu-i lacrima
unui copac ce s-a stins
în brațe de mamă
astăzi nopțile tac

La capăt și-nceput de lume e satul ca o stea făcându-și selfie în apa izvorâtă de sub dealuri.
Se usucă și reînflorește în palma mea,
îmi vorbește prin valuri.
Prin raze ce-mi mângâie fereastra tristeții, curbând existențe și-așa poleite de vreme,

pe aceeasi lungime de undă a iadului mă fumeză un joint umplut cu nesaț în parcarea subterană a blocului.
fumează pustanul cu sapca întoarsă,
e de-al locului, bunica lui îți ghiceste în zaț.
o doamnă trece la braț cu-n jamaican tatuat, nu e bob marley, ăla de mult a fumat, a murit, îngropat la capătul fumului.

primăvara o bulă albastră,
priveste-o ca pe o poză cu tine,
cum te înstrâmbi,
fotografiază-te cum zâmbesti.

frumosul e nimicul dezvelit de substraturi

ca o floare ce moare o vesnicie

Flori din sânge pe zăpadă,
într-o noapte linistită, unde luna-si oglindeste razele de nostalgie,
curge din artere viața si miroase-a poezie,
trupurile răstignite pe a cerului arcadă.