Liuba Sarbu - creaţii proprii

Străbătuți suntem de clipe,
Ticăind, vremea ne ploaie,
Apa, umezește lutul,
Timpul,pe om îl înmoaie.

Dimineața când răsare,
Mult iubitul nostru Soare,
Zburde mieii pe toloace,
Și în lume fie Pace!

Privesc,
Ca un al doilea fotograf,
La poza de la nunta mea...

Toamna a împăinjenit pământul,
'Mi șoptește pânza-i:"nu-l mai aștepta".
Cad frunze galbene în calea mea,
Și mor, cum a murit, iubirea ta.

(în memoria mamei mele...)

Plecată mi-a rămas pleoapa…

Un rățoi  cu pene albe,
Porni galeș să se scalde.
Seama nici nu a luat,
Că lacul e înghețat.

Gândul n-are mâini,picioare,
Zboară peste mări,în zare,
Printre ani,pătrunde clipe,
Parcă ar avea aripe.

Se scurge timpul,zilele, sunt surde.
Zadarnic le tot ceri să zăbovească.
Nepristan, firele de păr o să albească.
Regretele, la o adică, par absurde.

Cugetă...


Nu tânji... că timpul trece...

Dor de tata şi de mama,
Dor de pâinea din cuptor,
Dor de lampa din fereastră
Şi de apa de izvor.