E-o noapte splendidă pentru-a muri
animalele și-au abandonat conductele de apă
încercând să găsească acele refugii
despre care vorbea trupul
nu vor găsi nimic nici măcar umbra urechilor lor
nu știu unde au dispărut
asemeni nouă au doar puțină intuiție
ca o nevoie de-a afla adevărul
urăsc la fel aceași imagine
fugind de rădăcinile îngropate
ale cuvintelor fără lumini
vom ști la fel și noi că frumusețea ne recunoaște
pentru că nu ține de un principiu
sau de-un spațiu accesibil
ea conține toată starea pământului
stă pe-o linie amară într-o eschivă a fricii
la intrarea imprevizibilă în cinematografe
pe noi amândoi ne așteaptă lumi mai întinse
decât această lume
nopți mai lungi decât noaptea asta
se spune că nu va mai exista loc
și nu va mai fi nevoie să cumpărăm cuști goale
că le vom putea numi străzi ale altora
ce-au fost și ei oameni de nesupus
oameni de rezistență și asta-au devenit
au trecut și ei prin toate aceste lucruri
ne aștepta o închisoare de animale sălbatice
separarea noastră era la început
când mâna ta a izbit mâna mea
de parc-ar fi fost coada unei păsări
bătând gâtul unei statui
ne-a apropiat mai mult acea iertare atemporală
nu ți se pare că aceasta-i o mare fără țărmuri
o privire în bătaia focului, un vultur
către genunile impenetrabile?
știm că dorința este o reminiscență
ce-și consumă vorbele peste adâncurile însingurate
ale tristeții,
de fiecare dată sunt mai retrasă mai naivă
continuă te rog să păstrezi frunzele
în buzunarele pardesiului
ești ca o adiere ce va veni
precum scrisorile împrăștiate și duse de ape
e singurul lucru
totuși există ceva viu în toate
și cred că nu voi înceta niciodată de-a cuprinde viața
sau această noapte splendidă pentru-a muri.
traducere - g.Cristea
Es lo único
Hace una noche espléndida para morirse
los animales abandonaron sus tubos de agua
tratando de encontrar esos refugios
de que hablaba el cuerpo
no hallarán nada ni la sombra de sus orejas
no saben a dónde han marchado
como nosotros sólo llevan un poco de intuición
una necesidad de hallar lo cierto
odian el mismo panorama
huyen de las raíces sepultadas
de las palabras sin luces
se sabrá que también la hermosura nos reconoce
porque no está en un precepto
ni en un sitio fácil
tiene toda la condición de la tierra
está en el trazo amargo en la evasiva del temor
en la entrada a cines repentinos
tú y yo tenemos mundos más grandes
que este mundo
noches más largas que esta noche
estaba dicho que no habría lugar
y no lo hubo
que compraríamos jaulas vacías
y le pondríamos nombres a las calles ajenas
que también éramos gente de nunca
gente de resistir y así se hizo
estaban dichas todas las cosas
nos esperaba una prisión de animales salvajes
nuestra separación fue en el comienzo
cuando tu mano dio contra mi mano
como si fuera la cola de un pájaro
dando contra el cuello de una estatua
nos acercó una piedad sin horario
¿no te parece que esto es un mar sin origen
una mirada bajo el fuego un águila
hacia un fondo inexpugnable?
sabemos que el impulso es un despojo
que se gasta el discurso sobre los fondos simples
de la tristeza,
estoy más reducida más ingenua cada vez
por favor sigue guardando hojas
en los bolsillos de tu abrigo
existes como un aire próximo
como los sobres que se despegan bajo el agua
es lo único
aunque hay algo vivo en todo
creo que nunca acabaré de comprender la vida
ni esta noche espléndida para morirse.
Distribuie: