Iorguveronicayahoo.com - creaţii proprii

A fost odată o țară minunată
Cum nu ai să vezi niciodată ,
Cu munți de aur și argint
Ai dacilor ce nu mai sunt.

Suflete trist si mut
Te-au prins in corpul tău de lut,
Cu mii de lanțuri te-au legat
Cu lacăte te-au ferecat.

Of...duşmani ce-aveți  cu mine
De vă roade când mi-e bine?
Gândurile voastre rele
Mi-au făcut doar zile grele!

De-aş fii o perlă tu ai fii marea mea
Şi m-aş ascunde în adâncul tău
Nimeni pe lume să nu mă poată avea
Să mă fereşti de groaznicul halău.

Astăzi m-alinți şi mă doreşti
Şi mă iubeşti cu înflăcărare,
Mâine absent şi rece eşti
Şi mă întreb ...Cine eşti oare?

Atâta lume,atâtea vorbe
Şi oare pentru ce?
Atâtea buchete de flori albe
Mi le-ați adus...De ce?

Un bătrânel mergea pribeag  prin lumea noastră mare,
Unde visarea nu e vis ,e doar dorință înşelătoare,
Purta în ochii lui tot cerul cu ploaia sa înceată,
Pe față îşi purta misterul lumii ce-a fost odată.

Încălzeşte-mi primăvară iarna din sufletul meu
Că de viforul năpraznic a-nghețat şi-mi este greu,
Raza soarelui adu-o să topească gheața care
Mi-a cuprins ființa toată, mi-a intrat în mădulare.

Ce se ascunde-n ochii tăi tăcuți
Ce valul înspumat nu  pot să-l țină?
Deschide pleopa ca să poți să scoți
Durerea mării ce-n suflet suspină!

Se-aude un suspin în fericire,
Se simte un gol în gândurile pline,
În suflet păcătos ,o mântuire,
Se vede-o rază în bezna ce e-n mine.