Intel1anima - creaţii proprii

Sub dalele de marmură ale luminii nenăscute
tremură un suflet în care latră dureri
ce păreau de mult uitate.
Nu la amăgitoarea lună latră,

Doar verde și flori
cât vezi cu ochii...
Ce mai contează norii
lunecătorii,

Plâng cerurile cu fața-n palme,
zările tremură,
își contrag limitele:
se-ntunecă!

ÎNCEPUT DE VARĂ

Nu presimţi tu bucuria
Ce pluteşte-n depãrtare?

TREPTE
Dincolo de mersul lânos al tãcerii,
tentaculele cuvintelor
îmi absorb viaţa

Zori de ziuã, zori de dor,

Ale soarelui Vestale,

Erai mereu în urma mea.
Te vedeam
în oglinda retrovizoare.
Niciodatã nu ai reuşit sã mã depãşeşti.

Pe albia impenetrabilã
şi sinuoasã
a vremii,
Vãluresc, vãluresc visele mele.

Sunt fiul tãu rãtãcitor, luminã,
şi-mi strigã sângele ca o sirenã:
"Mi-e dor de-acasã!"

Tãcerea mea e un stâlp care-a prins rãdãcini în cer.
Privirea ta albastrã s-a-ncolãcit pe el
ca şarpele
şi tot se-nalţã, se-nalţã,