Ileana - creaţii proprii

Femeia aceasta plânge

Femeia aceasta plânge în eternitate
Singurătatea lacrimilor amare și sărate

Ard în noi tăcerile adunate în timp
Rămân în scrum amintirile cuvintelor nerostite
Nu se sting
Fumegă încă într-un ecou al dezamăgirilor

În temnița cu geamurile oarbe
pustiul îmi așterne pat în noapte
pe care nudă, inima se așază
în timp ce șoapte în minciuni valsează.

Se tencuiește ziua în lumină,
Plâng strugurii în vie, arămii,
Se scutură pe degetele zării
Culori din curcubeu în zori de zi.

Brr! Cum toarnă întunecat afară!
Vântul o fluieră, golan, pe toamnă,
Frunzele ursuze cad din ram
într-un dans al morții. Bat în geam

În această cupă sângele cald
așteaptă buze care să-l bea
lacom și ars,
trupul acesta întins pe eșafod,

Dincolo de lutul ce-mi ține prizonieră inima,
Repetitiv, un strigăt ară în mine
însămânțând un vis
și îmi spune, că pot să zbor, să fiu

Dimineața a devenit tot mai fragilă,
Coboară încet treapta visului către ziuă.
Îi sângerează timpul care îi bate în piept
Când repede spre amurg, când către zori prea încet.

Secunda aceea nefastă în care ți-am întâlnit
Neliniștea, s-a spart
Și am rămas, eu pe puntea îngustă de timp,
Tu pe celălalt mal.

Cât de apăsător e totu-n jur!
Același aer pur, același drum,
Aceleași ramuri aplecate în rugă
Spre trecătorul obosit de muncă,