Balada înlănțuirii - George Ţărnea

Mă ţii înlănţuit iubirii mele,
Fără să şti aceasta, ori să vrei;
Mă ţii înlănţuit până la stele
Şi până la gheţarii cei mai grei.

Mă ţii înlănţuit cu tot cu sânge,
Citindu-mă statornic din priviri –
Şi gândul evadării mi s-ar frânge,
Înlănţuit aceleiaşi iubiri.

Fără să crezi ce-ţi spun că mi se-ntâmplă,
După mirarea pasului dintâi,
Mă ţii înlănţuit până la tâmplă
Şi până-n punctul morţii, din călcâi

Mă ţii înlănţuit, aşa cum ţine
Doar soarele, în noi, lumina sa…
Şi, de va fi să vină de la tine,
Nici de-nnoptarea mea nu-mi va păsa.

Mă ţii înlănţuit, precum sărutul –
Înfometate buze care-şi cer
Sfârşitul despărţirii cu-nceputul,
Din temelia humei până-n cer.

Mă ţii înlănţuit cu tot cu stare,
De parcă doar atât ar mai conta,
Din ce în ce mai tragic şi mai tare,
Desăvârşit de viu în umbra ta.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Ţărnea








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.